Campionate

Xavi, necruțător cu Ousmane Dembele, transferat la PSG: „Sunt dezamăgit de el. Nu a putut sa-mi spună de ce pleacă”

Xavi, necruțător cu Ousmane Dembele, transferat la PSG. Foto: Imago Images

Articol de Theodor Jumătate  —  miercuri, 02 august 2023

Barcelona a primit o lovitură puternică după ce l-a pierdut pe Ousmane Dembele, care ajunge la PSG după activarea clauzei de 50 de milioane de euro. „L-am văzut fericit, nu mă așteptam să se transfere”.

Plecarea lui Ousmane Dembele, imediată, după ce PSG a activat clauza de reziliere și va plăti 50 de milioane de euro în această săptămână, a dat peste cap Barcelona, i-a răsturnat planurile lui Xavi înaintea noului sezon.

Xavi despre Ousmane Dembele: „Mi-a zis că nu mai e cale de întoarcere”

Antrenorul blaugrana nu mai are nevoie doar de un fundaș dreapta și de un mijlocaș ofensiv, le cere oficialilor catalani și o extremă de profilul internaționalului francez.

După 1-0 cu Milan în amicalul de la Las Vegas, Xavi a vorbit despre despărțirea de Ousmane. „Sunt dezamăgit de el, nici nu puteam concura cu propunerea lui PSG. Am încercat să-l facă să-și schimbe hotărârea, dar mi-a zis că a vorbit deja cu Nasser Al-Khelaifi și Luis Enrique, nu mai e cale de întoarcere. Aceasta este legea pieței transferurilor. Oferta francezilor e mult peste ceea ce putem noi. Păcat”, a declarat tehnicianul.

Xavi: „Mă gândesc că este ceva personal la Ousmane Dembele”

Xavi le-a povestit jurnaliștilor spanioli că „Dembele a venit la mine cu propunerea lui PSG, spunându-mi că vrea să plece. L-am întrebat care este motivul dorinței sale de a părăsi Barcelona și n-a putut să-mi răspundă. Mă gândesc că este ceva personal. Decepționat? Da”.

Antrenorul nu ascunde că „am știut despre această situație, despre clauză. Totuși, în timpul turului din America, am fost mereu alături de el și Ousmane era fericit. Eram conștient că există posibilitatea transferului, însă nu mă așteptam”.

Xavi: „Ieșirea lui Ousmane Dembele din echipă ne afectează, ne slăbește”

Concluzia lui Xavi: „Cine nu vrea să joace pentru Barcelona, atunci mai bine pleacă!”. A acceptat însă că „ieșirea lui din echipă ne afectează, ne slăbește”.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.