Elias Charalambous, 42 de ani, antrenorul FCSB, a susținut conferința de presă premergătoare manșei secunde cu CSKA 1948 Sofia din turul II preliminar Conference League. În tur, vicecampioana României s-a impus cu 1-0.
- FCSB - CSKA 1948 Sofia se dispută joi, de la 21:30, pe „Arcul de Triumf” (fără spectatori), liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1
- Dacă trece de CSKA 1948, FCSB va da în turul III preliminar din Conference peste Nordsjaelland, vicecampioana Danemarcei
VIDEO. Elias Charalambous, înainte de FCSB - CSKA 1948 Sofia: „Dacă ne credem calificați, vom avea probleme”
„După primul joc din Bulgaria, am spus că nimic nu e terminat. S-a încheiat doar prima repriză, acum urmează repriza a doua.
Am analizat jocul din tur, îi știm mai bine decât înainte de prima manșă. Jocul e deschis. Dacă credem că suntem calificați deja, vom avea probleme. Trebuie să fim concentrați din primul minut”, a spus Charalambous.
Risto Radunovic, apt pentru FCSB - CSKA 1948 Sofia
Cipriotul spune că încă nu s-a decis asupra primului „11”, dar afirmă că vor fi schimbări față de formula de start utilizată în duelul cu Oțelul: „Avem un lot mare, nu avem noțiunea de prima echipă, de echipa a doua. Trebuie să facem și schimbări, pentru că jucăm din 3 în 3 zile. Credem în toți fotbaliștii. Vom decide după antrenamentul din această seară care va fi echipa de start”.
Charalambous a dezvăluit că Risto Radunovic e apt pentru duelul cu CSKA 1948 Sofia. Fundașul stânga în vârstă de 31 de ani a fost indisponibil pentru partida cu Oțelul, resimțindu-se după prima manșă cu bulgarii.
„Radunovic e 100% apt de joc. Toți jucătorii sunt OK, până acum, dar, repet, urmează încă un antrenament”, a precizat Elias.
Risto Radunovic e titularul din flancul stâng al apărării de la FCSB3 declarații-blitz de la Elias Charalambous înainte de FCSB - CSKA 1948 Sofia:
- „Ei sunt odihniți, n-au jucat în weekend”
- „Sunt foarte fericit să am un jucător ca Vlad Chiricheș în echipă. Toți jucătorii îl respectă, iar pentru noi reprezintă un transfer mare!”
- „Aș vrea să le urez baftă tuturor echipelor românești care participă în cupele europene”
{{text}}