Darius Olaru (25 de ani, mijlocaș central) a participat la conferința de presă premergătoare manșei secunde cu CSKA 1948 Sofia din turul II preliminar Conference League. În tur, FCSB s-a impus cu 1-0.
- FCSB - CSKA 1948 Sofia se dispută joi, de la 21:30, pe „Arcul de Triumf” (fără spectatori), liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1
- Dacă trece de CSKA 1948, FCSB va da în turul III preliminar din Conference peste Nordsjaelland, vicecampioana Danemarcei
VIDEO. Darius Olaru, înainte de FCSB - CSKA 1948 Sofia: „Suntem pregătiți și vrem să ne calificăm”
„Știm că ne așteaptă un meci foarte greu. Suntem pregătiți și vrem să ne calificăm. Trebuie să facem un joc solid, bun, mâine, pentru a obține acest lucru.
Cu siguranță e un dezavantaj că nu jucăm cu spectatori. Dacă erau mulți oameni în spatele nostru, era mult mai ușor. Dar dacă ne facem jocul, cred că vom reuși să ne calificăm. Dacă vom avea atitudine și agresivitate, nu o să ne pună probleme CSKA”, a spus Olaru.
Darius Olaru, înainte de FCSB - CSKA 1948 Sofia: „Djokovic îmi dă libertate”
De ce FCSB a fost ștearsă la Sofia? „A fost primul meci de Europa și nu ne-am simțit... am intrat temători, dar mâine va fi diferit”.
„Nu cred că doar eu și Coman suntem în formă, toată echipa avem un început bun de sezon. Sperăm să continuăm la fel. Noi am ieșit mai mult în evidență, dar și datorită colegilor”, mai spune Olaru, care afirmă că venirea lui Djokovic l-a ajutat să-și crească nivelul: „Djokovic e un jucător mai defensiv, ne ajută mult, aleargă mult, îmi dă mie mai multă libertate în teren și mă face să fiu mai aproape de poartă”.
Ce a mai spus Darius Olaru înainte de FCSB - CSKA 1948 Sofia:
- „Ne bucurăm că jucăm în Ghencea cu CFR, e foarte important pentru noi, o să avem susținerea multor suporteri, îi așteptăm în număr cât mai mare. N-am jucat acolo, nici la națională, va fi ceva nou, aștept cu nerăbdare să joc acolo”
- „Am păstrat mulți jucători din sezonul trecut, suntem omogeni, cei care au venit s-au integrat bine în formula de start, ne simțit mai bine în teren, ăsta e cel mai mare atu”
- „Obiectivul meu personal e să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele. Vrem să ne calificăm în grupele Conference, apoi să câștigăm Cupa și titlul”
{{text}}