Vina lui David

Şi dă-i, şi luptă!

David Popovici a fost cel mai bun din lume şi acum nu mai e. Prin urmare: unii au dat de pământ cu el, alţii au făcut scut în jurul lui, unii au dat de pământ cu cei care au făcut scut în jurul lui şi ceilalţi au dat de pământ cu cei care au dat cu David de pământ. Unde e David în toată povestea asta?

Așteptările, frustrările

E ca în westernurile-spaghetti, unul începe o cafteală într-un bar, apoi o şterge frumuşel lăsându-i pe ceilalţi să-şi care pumni. Dar nici măcar asta nu e, Popovici nu a început nimic. El merge pe un drum al lui. Nu e despre el. Ca de obicei, e despre noi. Despre aşteptările, frustrările, poliţele. Ne alegem câte un motiv de dat la gioale şi dă-i! Ieri a fost Halep, azi e Popovici. Şi să sperăm că vor mai fi ei sau alţii, căci ce naiba ne-am face, pe performanţele sau non-performanţele cui ne vom mai altoi ?

Bomba atomică

Vina lui David e aceea a unei imagini perfecte. Perfecţiunea şi în bazin, şi în afara lui a apărut suspectă. Popovici arată a extraterestru nu neapărat pentru recorduri, ci pentru că are un discurs atât de articulat încât e de speriat. Vorbele, atitudinea sunt cu mult înaintea vârstei şi asta intrigă, zgândăreşte, nelinişteşte. Apoi a venit bomba atomică din Japonia cu undele ei de şoc. Şi s-au dezlănţuit stihiile pro şi contra. Care e uluirea? Că David Popovici nu e omul din Atlantis, ci un tânăr în proces de maturizare, un om în curs de transformare fizică, psihică, sentimentală. Un om care a invadat sportul şi a fost invadat, la rându-i, de tot refluxul unei astfel de reuşite.

Ce i se întâmplă nu e excepțional

Prestaţiile lui comerciale le acoperă, astăzi, pe cele sportive. Întrebarea este cum va ieşi din această intersecţie a vieţii sale. Ne-a spus-o la aterizare: prin muncă, asumare, curaj, coerenţă. Cuvintele sunt mari, rezultatul, vom vedea. Sophie Dorgan de la l’Equipe: "La Fukuoka n-am văzut decât fantoma lui. Dar nu are decât 18 ani şi e prea puternic ca să nu revină în top". Un lucru e clar: ce i se întâmplă nu e excepţional. Poveştile mai tuturor campionilor trec prin această "cameră a groazei". Ele sunt accesibile oricui, dar câţi au chef să parcurgă chinul unora care nu-s români şi nici măcar fotbalişti?

Fabuloşii pacienţi

Kristof Milak, campion olimpic, recordman mondial la 200 fluture, nici n-a mai venit la Fukuoka. "Mintal nu mai putea suporta antrenamentele. A atins fundul bazinului", a descris un apropiat situaţia lui. Caeleb Dressel, septuplu campion olimpic, s-a retras la ferma lui cu vaci şi tractoare, n-a înotat 8 luni şi a ratat Mondialele. "Sănătatea mintală e un subiect serios şi fiecare are o abordare proprie", a spus un antrenor al clubului său. Kyle Chalmers, învingătorul de la sută liber, s-a dus să muncească pe un şantier două zile pe săptămână ca să-şi păstreze minţile acasă.

Pistol cu apă

A trecut prin trei operaţii pe inimă. Între titlul olimpic de la Rio şi cel mondial de la Fukuoka a fost învins de mai multe ori. Anthony Ervin. Campion olimpic în 2000, în 2003 s-a lăsat, şi-a vândut medalia de aur şi a plecat într-o călătorie când spirituală, când autodistructivă implicând temple Zen, curse de motociclete, rock şi tatuaje. Apoi a revenit în bazine şi a cucerit din nou aurul olimpic, la 16 ani de la prima victorie! Contemplaţi aceste poveşti! Ce i se întâmplă lui David pare, prin comparaţie, pistol cu apă.

Personal David

Poate vi se par destine excepţionale. Dar în adânc, cu toţii sunt doar oameni obişnuiţi cu traiectorii aparte. Oameni care duc adesea lupte în arene invizibile. Ceea ce vedem, de la depărtare, sunt doar casca, braţele şi turbionul de la capătul picioarelor. Restul se petrece în liniştea aceea înfiorătoare a apei.

Un prieten şedea la o lungă discuţie cu un regizor de teatru într-un local. Un cetăţean de la o masă alăturată, în paralel cu trasul la măsea, trăgea cu urechea la ce vorbeau. Când regizorului a plecat să mai ia un rând, omul s-a sculat, s-a apropiat ezitant şi i s-a adresat direct prietenului meu: "Mare om! Domne, face nişte chestii…. geniale !". Cetăţeanul turmentat a făcut o pauză, apoi a continut: "Da’ şi când face nişte rahaturi!…". Şi a clătinat amar din cap.

Între genii și mediocrități

Replica a venit cu o notă de amuzament. "Ce vreţi?, nu poate fi genial în fiecare zi". Celălalt a dat să plece. Dar imediat s-a întors în stil Columbo şi a aruncat pe un ton definitiv. "Auzi, domne, dacă eu pot fi în fiecare zi mediocru, el de ce nu poate fi genial în fiecare zi?!".