Rapid a negociat toată vara pentru transferul mijlocașului de bandă Marius Ștefănescu (24 de ani), dar între timp și Gigi Becali a intrat pe fir pentru transferul vedetei de la Sepsi, cotată la 1,2 milioane de euro.
În această vară, Marius Ștefănescu, internațional de seniori, a fost una dintre principalele ținte alte giuleștenilor. La insistențele lui Cristiano Bergodi, Rapid a avut mai multe runde de negocieri cu Sepsi, ultima ofertă fiind de 800.000 de euro plus 20% din suma de la o eventuală revânzare a fotbalistului.
Și FCSB îl vrea pe Marius Ștefănescu de la Sepsi
Înainte de returul din Conference dintre Sepsi și CSKA Sofia, Laszlo Dioszegi, patronul grupării covăsnene, a dezvăluit la sosirea la stadiona că Gigi Becali l-a sunat azi pentru a-i face o ofertă pentru Marius Ștefănescu.
VIDEO. Laszlo Dioszegi: „Gigi Becali m-a sunat pentru Marius Ștefănescu. Oferă mai mult decât Șucu”
„Am vorbit cu domnul Șucu despre Ștefănescu și avem niște oferte. Chiar avem ofertă și de la FCSB. Nu vă ascund faptul că azi m-a sunat Gigi Becali pentru el. Dar, pentru noi, Ștefănescu este un jucător de bază. Nu ne grăbim. Nu vreau acum să vorbesc de sume, dar pot să vă spun că domnul Becali a oferit puțin mai mult decât domnul Șucu.
Nu vreau acum să fac concurență între ei. Am mai spus, vrem ca Ștefănescu să joace la noi cel puțin până în iarnă. Să vedem care vor fi evoluțiile lui, evoluțiile echipei.
Momentan, noi suntem în Conference League și trebuie să ne concentrăm prima dată la ce trebuie să facem aici, dar și în campionat. După aceea, avem timp berechet să discutăm despre plecări și veniri de jucători”, a declarat Laszlo Dioszegi înainte de Sepsi - CSKA Sofia.
Ștefănescu și-a prelungit recent contractul cu Sepsi
În iulie, Marius Ștefănescu a semnat prelungirea contractului cu Sepsi OSK până în 2026.
Din 2018 la Sepsi, Marius Ștefănescu a fost promovat la prima echipă un an mai târziu, în 2019. De atunci a adunat 151 de meciuri, 23 de goluri și 18 pase decisive pentru formația din Sf. Gheorghe.
Vine Ștefănescu, pleacă Florinel Coman?!
Mijlocaș stânga la bază, Marius Ștefănescu l-ar avea concurent pe post la FCSB chiar pe vedeta echipei, Florinel Coman. Tot acolo ar vrea să joace și Octavian Popescu, un alt fotbalist pe care Becali vrea să-l vândă pentru o sumă consistentă. E greu de crezut că roș-albaștrii ar plăti undeva la un milion de euro pe Ștefănescu pentru a-l ține rezervă, asta doar dacă nu cumva în culise ar fi apărut o discuție pentru un transfer în străinătate al lui Coman.
Caracaleanul Ștefănescu poate juca și în banda dreaptă a atacului, dar și acolo FCSB are destule variante: Cordea, Băluță, Miculescu. Echipa lui Becali chiar își permite să renunțe gratis la Vali Gheorghe, extremă dreapta, pentru a nu-i mai plăti salariul degeaba.
{{text}}