În ziua meciului Adana Demirspor - CFR Cluj, oficialii celor două echipe au luat parte la dineul oficial, unde Ioan Varga, patronul „feroviarilor”, a primit un cadou din partea reprezentanților turci.
E deja o tradiție la meciurile europene ca oficialii celor două combatante să se „cinstească” înaintea meciului. Iar finanțatorul CFR-ului a avut parte de o surpriză din partea omologilor de la Adana Demirspor, o farfurie cu simboluri locale inscripționată cu logo-urile celor două echipe. Cel care i-a înmânat „atenția” lui Nelu Varga a fost Metin Korkmaz, vicepreședintele grupării din Adana.
Nelu Varga și cadoul primit din partea turcilor de la Adana / Sursă foto: Facebook@ Adana Demirspor KulübüNelu Varga a fost doar un zâmbet în fotografia publicată de formația turcă. E una dintre rarele apariții publice ale lui Varga, personaj care, cel puțin în România, preferă să stea departe de camerele TV.
Diseară, de la ora 21:00, și în direct la DigiSport 2 și Prima Sport 2, Adana Demirspor și CFR Cluj se vor înfrunta în manșa retur din runda a doua preliminară a Conference League. Formația din Gruia a transmis pe pagina de Facebook ultimele detalii înaintea partidei: „Se anunță o căldură infernală și 30.000 de suporteri ai echipei gazdă în tribune”.
{{text}}