Conference League

Schimb de replici Cristi Balaj - Marius Șumudică: „E dat afară de peste tot” vs: „M-a ajutat să iau titlu cu Astra? E autodenunț!”

Articol de Remus Răureanu, Sergiu Alexandru  —  vineri, 04 august 2023

Între Marius Șumudică și șefii lui CFR Cluj a izbucnit un conflict. Antrenorul schimbă replici de la distanță cu președintele ardelenilor, Cristi Balaj.

După eliminarea lui CFR Cluj din turul 2 al preliminariilor Conference League (1-1 în tur și 1-2 în retur), Marius Șumudică a criticat jocul prestat de formația lui Andrea Mandorlini. Iar Cristi Balaj i-a dat azi replica.

Cristi Balaj se ia de Marius Șumudică: „E dat afară de peste tot”

„Acum încearcă să găsească explicații. Eu îl înțeleg pe el. Cunoștea echipa Adana și din acest punct de vedere era normal să aibă acea declarație. Eu încerc să fiu cât se poate de realist. Nu știu dacă s-a bucurat sau nu că am pierdut la cum s-a exprimat sau la ce declarații a dat despre CFR Cluj. Dar eu îl înțeleg, pentru că Adana e un club foarte puternic. Dar el nu știa ce echipă avem noi. 

Știi cum e? La TV toți sunt mari antrenori. Au probleme doar atunci când activează. A fost dat afară de peste tot pe unde a fost! Păi, nu își termină niciodată contractele. E dat afară de peste tot pe unde umblă. O spune statistica, nu eu. 

Se pare că el și-a pierdut respectul față de mine. Nu mai are același respect pe care îl avea când îl arbitram și a câștigat campionatul. La cum vorbește… L-am auzit într-o intervenție la TV și m-a deranjat atitudinea lui. Dacă ne-am fi calificat, nu aș fi spus nimic. Pe cuvânt de onoare.

Repet, și-a pierdut respectul față de mine la cum vorbește. Atunci când îl arbitram și a bătut-o pe FCSB la Giurgiu, cu mine arbitru, altfel mă saluta și își lăsa aplecat capul. Acum ne luăm la mișto... Dacă ne-am fi calificat, mai mult ca sigur n-aș fi spus nimic. Probabil răbufnesc acum pentru că sunt foarte supărat”, a spus Cristi Balaj pentru Fanatik.

Marius Șumudică a reacționat: „Nu își poate permite Cristi Balaj să vorbească despre cariera mea!”

Contactat de Gazeta Sporturilor, Marius Șumudică a avut o replică pentru Balaj.

„M-am hotărât cu greu să-i ofer o replică fostului arbitru și actualului președinte al CFR-ului, Cristi Balaj. Dar ultimele sale atacuri la adresa mea au fost prea directe și, aș putea spune, chiar murdare! Am vorbit în calitate de analist TV, ceea ce sunt în momentul de față, și cu ochiul unui antrenor. 

Concluzia mea a fost aceea că echipa CFR a jucat 11 contra 10 și a fost mai periculoasă cât a fost egalitate numerică. La formația turcă a fost evident că n-are ritm de joc din cauza faptului că liga turcă încă nu a început. Încă o dată, este vorba doar despre o scurtă analiză pur fotbalistică.

De aceea nu înțeleg atacul lui Cristi Balaj, cu atât mai mult cu cât eu nu l-am atacat niciodată. El nu poate să vorbească despre cariera mea! Nu-i permit și nici nu cred că-și permite să se refere la activitatea mea! Am realizat lucruri importante pe unde am antrenat.

În România am câștigat trofee, în condiții extrem de dificile, în Turcia sunt un tehnician respectat, la fel ca și în Arabia Saudită. Astfel, cred că mi-am câștigat dreptul de a vorbi despre fotbal! Nu-mi aduc aminte să mă fi ajutat Cristi Balaj să iau campionatul cu Astra. Dacă el consideră, cumva, că a făcut asta, atunci e grav! Înseamnă că se acuză! Am cucerit titlul pentru că am meritat și să nu îndrăznească să pună în umbră performanțele foștilor mei jucători de la Astra, ale președintelui meu din acea perioadă și pe ale mele!”, a spus Șumudică.

VIDEO Nelu Varga: „Cu puțin noroc, puteam câștiga. Vreau să câștigăm titlul în acest sezon, nici nu mă gândesc la altceva”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.