Nicolae Dică, antrenorul lui FCU Craiova, a analizat prima victorie a echipei sale în noul sezon, 1-0 cu Botoșani, în etapa #4 din SuperLiga.
Dică a fost mulțumit de atitudinea jucătorilor săi, însă i-a criticat pentru că nu au marcat mai multe goluri. El a stabilit și obiectivul din acest sezon, calificarea în play-off.
Nicolae Dică: „Ratăm prea mult, trebuia să marcăm 3-4 goluri”
„Am avut atitudine bună, băieții s-au dăruit. Ne-am creat 6-7 ocazii și am marcat un gol. Marcăm foarte puțin. Trebuie să fim mai concentrați la finalizare. Ne-am creat 6 ocazii imense, trebuia să marcăm 3-4 goluri. Important e că am câștigat, am avut o atitudine bună. Ne-au pus probleme la fazele fixe, Botoșani e o echipă cu talie.
Obiectivul e play-off-ul, avem toate condițiile. Sunt jucători buni, dar cum le-am spus la ședință, trebuie să jucăm ca o echipă. Așa am arătat azi, deși am suferit în unele momente.
Dacă noi vom face rezultate, fanii vor veni lângă echipă. Avem mare nevoie de ei, mai ales în momentele dificile. Îi aștept la stadion cu mare plăcere”, a declarat Nicolae Dică după meci, la emisiunea „Fotbal Show”, realizată în parteneriat de Gazeta Sporturilor și Prima Sport.
{{text}}