La prima sa competiţie după 2 ani de pauză, gimnasta americană Simone Biles (26 de ani), considerată cea mai bună gimnastă din toate timpurile, a dominat concursul de la US Classic de la Chicago, bifând un total de 59,100 puncte, cu care a câștigat competiția de la individual compus.
„M-am simţit bine, mai ales după tot ce s-a întâmplat în ultimii ani", a reacţionat Biles, referindu-se la alegerea sa de a prioritiza problema sănătăţii sale mintale după Tokyo.
„Toţi acei oameni care mă încurajau, care ţineau afişe în public, mi-au topit inima. Ei încă mai cred în mine. M-am întors să arăt ce fac la antrenamente şi sunt foarte fericită de rezultat", a spus ea.
Simone Biles, cvadruplă campioană olimpică, a reînceput antrenametele în luna aprilie a acestui an după luni bune de terapie și consiliere. Ea a fost notată în concursul de la individual compus cu 15,400 la sărituri, 14,800 la bârnă, 14,900 la sol și 14,000 la paralele, totalizând 59,100. Câștigarea acestui concurs i-a adus celei care este considerată cea mai bună gimnastă din toate timpurile calificarea la Campionatele Naționale ale SUA, care vor avea loc la finalul lunii.
De ce nu a mai concurat Simone Biles
Simone Biles nu a mai concurat de la mijlocul lui 2021, de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. O ediție cu multe probleme pentru americancă. Ea a concurat în calificări, dar a avut o mulțime de ezitări, apoi în concursul pe echipe a evoluat doar la un aparat, apoi s-a retras din concursul de la individual compus, iar în finalele pe aparate a concurat doar la bârnă, unde a cucerit bronzul.
Gimnasta a invocat atunci probleme de sănătate mintală. După experiența de la Tokyo, Biles nu a mai evoluat în niciun concurs, iar retragerea ei părea un lucru normal.
Palmaresul americancei Simone Biles cuprinde șapte medalii olimpice, patru de aur, una de argint și una de bronz, și douăzeci și cinci de distincții mondiale, nouăsprezece de aur, trei de argint și trei de bronz. În cei doi ani de absență, Biles nu a dat niciun semn că ar vrea să revină la gimnastică.
Ea s-a căsătorit în acest an cu Jonathan Owens, care practică fotbal american.
2 ediții de Jocuri Olimpicea bifat Simone Biles în carieră, Rio 2016, unde a câștigat cinci medalii, patru fiind de aur, și Tokyo 2020, unde are două medalii, una de argint și alta de bronz
{{text}}