Dinamo îl vrea pe Contra, Cosmin ar dori la Dinamo, negocierile vor fi după Euro! A explicat ieri “Guriţă” pentru www.dinamovisti.ro: “Cristi Borcea să îmi facă oferta după turneul final din Austria şi din Elveţia. Acum sînt concentrat doar pe meciurile «tricolorilor», e şi normal. După Euro vom discuta despre o trecere a mea în Ştefan cel Mare”.
Roş-albii, prin Cristi Borcea, îl curtează de mai bine de un an pe fundaşul dreapta de 32 de ani, căruia i-a expirat înţelegerea cu spaniolii de la Getafe.
500.000 de euro
Preşedintele executiv al “cîinilor” a vorbit sîmbătă ultima oară cu Contra şi i-a transmis, telefonic, clar: “Te vrem la Dinamo! Cînd eşti hotărît, vorbim concret şi stabilim urgent toate detaliile ca să facem transferul repede. Nu contează banii”. Iar Cosmin i-a cerut păsuire pînă după meciurile reprezentativei României de la Euro. Roş-albii sînt în luptă cu Poli Timişoara pentru a-şi asigura serviciile internaţionalului, dar şi cu Getafe. Bucureştenii au pregătit 500.000 de euro pentru acest transfer, în care intră prima de instalare şi salariul pentru primul sezon.
4 goluri în 29 de meciuri, în toate competiţiile, a marcat Contra la Getafe în sezonul recent încheiat
“Cînd Contra va dori să revină în ţară, vom face toate eforturile să-l readucem în Ştefan cel Mare”
Cristi Borcea preşedinte executiv Dinamo
“Dinamo are lot valoros şi e normal ca şefii să se gîndească doar la titlu. Să dea Dumnezeu ca în sezonul următor să termine pe primul loc!”
Cosmin Contra
{{text}}