Controversele privind palmaresul echipei de fotbal Universitatea Craiova continuă. Adrian Mititelu (55 de ani) pretinde că FCU Craiova este deținătoarea titlulului de campioană din 1991.
Curtea de Apel Timișoara a decis prin sentința din 10 iulie 2023 că palmaresul sportiv al echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova, din 1948 până în 1991, aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea Craiova, condus de Pavel Badea, și prin asociere clubului lui Mihai Rotaru, CS Universitatea Craiova SA,
În aceeași zi cu sentința Curții, clubul lui Adrian Mititelu a ieșit public cu propria interpretare, potrivit căreia palmaresul istoric îi aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova până la 31 ianuarie 1991, deoarece titlul din acel an a fost obținut de FC Universitatea Craiova S.A în iunie, după desprinderea secției de fotbal de Clubul Sportiv Universitatea Craiova.
Comunicatul prin care FCU Craiova își revendică titlul din 1991:
"Practic, odată cu această sentință, palmaresul Științei se rupe în două:
- 05.09.1948 – 31.01.1991: rămâne în patrimoniul Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova;
- 01.02.1991 – până în prezent: este palmaresul nostru și rămâne în patrimoniul nostru".
Din motivarea Curții de Apel: „Afirmarea de către o societate comercială în actul său constitutiv că deține un drept care în realitate nu îi aparține nu produce niciun efect juridic”
În motivarea Curții nu este menționată o astfel de departajare a palmaresului. Mai mult, instanța a concluzionat că "afirmarea de către o societate comercială în actul său constitutiv că deține un drept care în realitate nu îi aparține nu produce niciun efect juridic".
Și ca atare, instanța a hotărât că nu există elemente pentru a se constata nulitatea parțială a actului constitutiv al S.C. Fotbal Club U Craiova S.A. actualizat la 15.10.2012, așa cum a solicitat CS Universitatea Craiova.
În motivare se arată: „CS Universitatea Craiova a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a actului constitutiv al S.C. Fotbal Club U Craiova S.A. actualizat la 15.10.2012 cu privire la alin. 3 din art. 2 intitulat "forma juridică", pentru caracter ilicit, având în vedere că intimata-pârâtă, fără a avea un drept asupra palmaresului istoric al echipei de fotbal Universitatea Craiova se autodeclară în mod abuziv și ilicit prin propriul act constitutiv continuatoarea de drept și titulara de drept a palmaresului echipei de fotbal Universitatea Craiova, asumându-și un drept real care îi aparține reclamantului".
Sentința Curții de Apel Timișoara privind palmaresul istoric al Universității Craiova
Curtea a constatat că CS Universitatea Craiova deține dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv al echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și a tuturor derivatelor acestuia, precum și dreptul de a utiliza în mod exclusiv în scopuri comerciale și sportive palmaresul echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și toate derivatele acestuia
La mijloc sunt cele nouă trofee cucerite de Știința, până în 1991: patru titluri de campioană (1974, 1980, 1981, 1991) și cinci Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983, 1991). La care se adaugă o semifinală a Cupei UEFA (1982-1983) şi un sfert de finală în Cupa Campionilor Europeni (1981-1982).
Pavel Badea susține că titlul din 1991 este al Clubului Sportiv Universitatea Craiova
Contactat de GSP.ro, Pavel Badea (56 de ani), directorul CS Universitatea Craiova, a explicat de ce crede că titlul din 1991 nu poate să aparțină echipei desprinse la mijlocul campionatului de Clubul Sportiv.
Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova„Ceea ce instanța a hotărât este clar și concis: Clubul Sportiv Universitatea Craiova deține palmaresul sportiv al echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și toate derivatele acestuia, din 1948 până în 1991. Noi înțelegem prin asta, că noi am început campionatul 1990-1991 și că tot noi l-am terminat.
Nu e vorba de un an calendaristic, e vorba de un an competițional. În anul competițional 1990-1991 secția de fotbal și-a desfășurat activitatea sub titulatura de CS Universitatea Craiova, până în vara anului 1991.
FC Universitatea Craiova nu avea cum să termine campionatul fără noi, Clubul Sportiv, pentru că eram înscriși la FRF.
Echipa a fost înscrisă sub numele de CS Universitatea Craiova, iar acesta nu s-a schimbat la jumătatea campionatului. Era un campionat în desfășurare.
Modificările la FRF au fost făcute ulterior, după ce s-a terminat campionatul 1990-1991", a declarat Pavel Badea.
Fostul fotbalist a mai adăugat: "Foarte important! Din 1991, de când a plecat secția de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, nou-înființata FC Universitatea Craiova și-a desfășurat activitatea sub egida Ministerului Educației până în 1994.
Iar în 1994 nu există niciun acord, nicio trecere a FC Universitatea Craiova de sub tutela Ministerului Educației sau a Universității din Craiova către altcineva. A rămas în continuare sub tutela Ministerului Educației. A rămas în stand by.
FC Universitatea Craiova n-a cerut nimic. Dacă cerea să i se dea numele de FC Universitatea Craiova ca să poată să-și desfășoare activitatea mai departe s-ar fi putut discuta pe acest subiect. Dar dacă nu a cerut și nu li s-a dat acordul să poarte numele de Universitatea Craiova, iar noi avem horărâre definitivă și irevocabilă prin care se spune că singura care poate să poarte numele de Universitatea Craiova este Clubul Sportiv Universitatea Craiova, ce să mai discutăm?".
Curtea de Apel: „Transmiterea unui drept trebuie să rezulte dintr-un act de transfer al dreptului respectiv”
Afirmațiile lui Pavel Badea sunt confirmate de motivarea sentinței din 10 iulie 2023 a Curții de Apel Timișoara.
În apărarea sa, Adrian Mititelu a susținut, fără succes, că palmaresul a rămas la secția de fotbal, astfel că a urmat entitatea înființată și căreia i-a fost acordat, care a continuat desfășurarea activității fotbalistice în competițiile sportive și care a fost recunoscută de FRF și de forurile internaționale.
De asemenea, în motivare se mai menționează că Adrian Mititelu a arătat că nu era necesară transmiterea în mod distinct a palmaresului. Magistrații n-au luat în considerare argumentele patronului FCU Craiova, și au motivat astfel:
"Curtea nu își însușește aceste afirmații. Transmiterea unui drept trebuie să rezulte dintr-un act de transfer al dreptului respectiv, neputând fi presupusă, dreptul la palmares fiind un drept principal, iar nu unul accesoriu.
Astfel, deținătorul dreptului de proprietate asupra palmaresului poate încheia acte juridice având ca și obiect exclusiv palmaresul. Este un principiu fundamental al dreptului civil faptul că dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz.
De asemenea, aparența unui drept nu coincide întotdeauna cu dreptul respectiv, astfel încât percepția terților că o persoană deține un drept nu echivalează cu deținerea dreptului din punct de vedere juridic".
Raționamentul Curții de Apel în privința palmaresului istoric al Craiovei
Judecătorii au concluzionat: "În condițiile în care nu s-a dovedit transferul dreptului la palmares nici prin convenția părților și nici ca efect al legii, concluzia este aceea că palmaresul a rămas la apelantul-reclamant Club Sportiv Universitatea Craiova".
Cutea a detaliat: "De altfel, făcând abstracție de activitatea sportivă a părților din prezentul dosar și având în vedere definiția palmaresului, constând în istoria și performanțele obținute, dacă o entitate desfășoare o anumită activitate în orice domeniu, fiind recompensată cu anumite distincții, după care transferă activitatea respectivă unei alte entități, continuând să existe și fiind implicată în alte proiecte, iar ulterior își reia activitatea inițială, recunoscându-i-se și dreptul asupra mărcii, nu se poate concluziona că distincțiile respective au fost obținute de cea de-a doua entitate".
Magistrații au ajuns la concluzia că noţiunea de palmares nu are o definiţie juridică. "Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, el reprezintă o listă în care se înscriu succesele sau victoriile (sportive, artistice) obținute de cineva.
În aprecierea Curții, palmaresul reprezintă un drept personal nepatrimonial, neavând o reprezentare contabilă, presupunând includerea rezultatelor sportive în clasamentele de specialitate, dreptul la recunoașterea publică a acestora și obligația terțelor persoane de nu aduce atingere acestei recunoașteri.
Este adevărat că acest drept poate avea și anumite consecințe patrimoniale, întrucât deținătorul palmaresului poate atrage susținători și comercializa bilete, abonamente, materiale promoționale, etc., dar el în sine are natura juridică a unui drept nepatrimonial, reprezentând în esență istoria și performanțele unui club".:
Adrian Mititelu a anunțat că face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
{{text}}