Conference League

Cum mai face schimbările? Gigi Becali se sabotează singur înainte de FCSB - Nordsjaelland

Gigi Becali riscă să nu poată vedea meciul cu Nordsjaelland la TV / foto: GSP

Articol de David Marinescu  —  luni, 07 august 2023

Duelul celor de la FCSB cu Nordsjaelland l-ar putea pune într-o postură stranie pe Gigi Becali, finanțatorul roș-albaștrilor. Cum în acest moment nicio televiziune nu a achiziționat drepturile de imagine pentru partida din Conference League, latifundiarul riscă să nu vadă deloc meciul! Adică să n-aibă posibilitatea de a-și pune în practucă imixtiunile, cum se tot întâmplă la clubul său de ani în șir.

  • FCSB va disputa joi prima manșă a „dublei” cu Nordsjaelland, din turul 3 al Conference League. Meciul va avea de la ora 21:30, liveTEXT pe GSP.RO.

În cazul în care FCSB nu va accepta mai puțin de 100.000 de euro și nu se va ajunge la nicio înțelegere cu vreo televiziune, atunci unul dintre cei care n-ar avea posibilitatea să urmărească partida ar fi chiar Gigi Becali. Chiar astăzi, patronul roș-albaștrilor a susținut că nu va mai merge prea curând pe stadion, la un meci.

„Pe mine, pe stadion la un meci de fotbal, o să mă mai vedeți doar dacă voi intra iarăși în grupele Champions League", a declarat Becali. El urmărește toate jocurile la TV și pe baza a ceea ce vede dictează prin telefon ce schimbări trebuie să efectueze staff-ul tehnic.

Nicio televiziune din România nu a cumpărat drepturile TV pentru FCSB - Nordsjaelland

În acest moment, cu 3 zile înainte de startul jocului, nicio televiziune din România nu a achiziționat drepturile de imagine, iar negocierile sunt, practic, blocate.

Motivul pentru care toate stațiile TV nici măcar n-au intrat într-o negociere cu FCSB e prețul stabilit de vicecampioană. Cel puțin 100.000 de euro a solicitat clubul patronat de Gigi Becali pentru a ceda drepturile meciului de joi.

Surse din piața media, care cunosc ce bani se achită de regulă pe astfel de partide, susțin că dacă FCSB nu va accepta să diminueze serios pretențiile, atunci partida nu se va transmite la TV. Cerințele pe care FCSB le are însă de această dată diferă cu mult față de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Chiar și față de returul cu CSKA 1948 Sofia, de joia trecută, nivelul cerut acum, cu Nordsjaelland, e de aproape 3 ori mai mare.

VIDEO Compagno a declanșat nebunia în Ghencea! Stadionul a ERUPT la primul gol marcat de FCSB în noul „Templu”

>

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.