Opinii   •   FCSB - CFR CLUJ 1-0

Curat, doar un pic murdar

Editorial Cristian Geambașu

Articol de Cristian Geambașu   —  luni, 07 august 2023

Conform standardelor românești în vigoare privind curățenia, ordinea și integritatea locului prin care au trecut grupuri semnificative de oameni, Stadionul Steaua arăta impecabil după ce pe acolo au trecut minunații suporteri fecesebiști. Ia să vedem!

În fond, ce ne arată imaginile realizate în dimineața succesivă derbyului cu CFR? Câteva scaune rupte, unele smulse din suport, altele murdare, iar de jur împrejurul lor ceva mizerie. Dacă nu ați înțeles, locul arăta impecabil după desantul celor 28.000 de suținători ai lui Coman. Aceasta ar fi fost concluzia inspecției efectuate de reprezentanții CSA Steaua și ai FCSB. Sau cel puțin asta a fost versiunea pusă spre vânzare de supușii lui Becali. Mai degrabă.

Chiar să nu mai poți scuipa semințe? Așa am ajuns?

Fotografiile confirmă ideea de bază, stimați microbiști. Că doar nu facem caz acum din mai nimic. Un pic de gunoi acolo, cât să se vadă că au trecut oamenii, nu o mână de fandosiți greenpeaceari care cică apără planeta. 


Ce naiba, nu mai poți lăsa mărturie a trecerii tale niște peturi ori ceva ambalaje alimentare, nu mai poți scuipa niște coji de semințe sau nu mai poți scuipa pur și simplu, o flegmă din aceea sănătoasă care îți eliberează calea bucală de toxine?

Twitter, etichete

Nu mai poți, domnule, că vin unii și îți scot ochii, că ce-i asta, că așa faci și acasă (bineînțeles!), lași cocină în urmă. Iar ăia de la CSA, de-abia așteptau să găsească încă un mobil pe lângă cele cu Twitter-ul și conturile lui alde Șut sau Olaru, care nu erau ale lor, ci numai niște etichete. 

Etichete, hmm. Plus că, bă, stați liniștiți, are bani nea Gigi să plătească. Și scaunele, și curățenia. Vă îngroapă pe toți în bani, bă!


Gentlemenii fără pubele

Alți certați cu curățenia. De data asta vajnicii purtători ai tricoului echipei naționale de rugby a României. Domnii rugbyști care se pregătesc pentru Cupa Mondială au lăsat vestiarul cam cum lasă unii compatrioți locul de picnic. 

Știți, acolo unde vin după aceea nesuferiții ăia de la nu știu ce ONG-uri să facă curățenie în urma lor și să ne scoată ochii. Ceva nu se leagă în poveste. Parcă noi știam altceva despre rugby. Eram dăscăliți că acolo e civilizația. În timp ce la fotbal sunt troglodiții. Las' că măcar de-am fi noi ce erau troglodiții în preistorie.

Au venit americanii. Ei, și?

Problema cea mare însă e comparația. Că dacă vedeam numai pozele din vestiarul românilor ziceam că așa-i la meci în locul unde se echipează și se dezechipează băieții. "Stejarii" noștri musculoși, gentlemenii sportului de golani mai aruncă și ei una, alta pe jos. 

Ce vreți acum, să și deretice? Ca americanii? Nu. Nu și iar nu. Păi, americanilor le dădea mâna să lase vestiarul curat ca o farmacie după ce au câștigat la scor amicalul cu România. Pe când "stejarii" noștri își rumegau înfrângerea, nu le stătea gândul la datul cu mătura.

Treaba Mamei Natură

Mergeți pe Litoral, dați o fugă pe la munte ori prin Delta care-i mai scumpă decât Coasta de Azur. Peste tot gunoaie și lume care petrece. Mesajul e clar. Noi nu suntem niște triști din ăia obsedați de curățenie, unii care umblă cu punguța în care să pună rahatul de câine. 

Scopul final e să ne "simtem" bine. Să fim dezinhibați. Iar Mama Natură are ea grijă să se curețe, n-o mai plângeți. Ipocriților!

Întrebare

Nu cumva ar fi fost elegant ca FCSB-ul să nu tragă cu dinții să dispute meciul cu Nordsjaelland în Ghencea? Că de la a închiria un stadion și până la a-l acapara insidios, ca un musafir nepoftit, distanța a fost parcursă cam repede. Sigur, călcând în picioare și câteva scaune, dar asta chiar nu se pune. Nu mai are voie omul să se bucure?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.