Fotbal   •   Liga 1   •   FC VOLUNTARI - RAPID 2-1

Probleme în paradis? Imaginile surprinse de reporterul GSP cu Dan Șucu după eșecul cu Voluntari

+25 Foto
Dan Șucu, în timpul meciului Voluntari - Rapid / foto: Cristi Preda

Articol de Iosif Popescu (video), Cătălin Stroia   —  marţi, 08 august 2023

Dan Șucu, patronul Rapidului, a plecat de la Voluntari fără să scoată un cuvânt! Finanțatorul alb-vișiniilor a fost extrem de supărat după înfrângerea cu FC Voluntari, 1-2, și nu a dialogat deloc cu reporterii peste care a dat în parcarea stadionului. 

Mina pozitivă pe care Șucu o afișase în momentul venirii la stadion s-a „dizolvat” pe durata celor 90 de minute. Iar starea de spirit a patronului din Giulești a fost complet diferită după meci. Îngândurat, vizibil îngrijorat din cauza prestației modeste a echipei sale, acesta a refuzat dialogul cu presa. Întrebat dacă este prea supărat ca să dea declarații, Șucu a gesticulat afirmativ și s-a urcat în mașină.

Elocvente sunt și cadrele surprinse pe durata meciului de Cristi Preda, fotoreporterul Gazetei prezent pe arena din Voluntari. Șucu a urmărit meciul din lojă, alături de Victor Angelescu, și nu a părut deloc încântat de jocul echipei lui Bergodi.


FOTO. Dan Șucu a trecut prin toate stările în eșecul Rapidului de la Voluntari

+25 Foto
Dan Șucu, prezent la FC Voluntari - Rapid / foto: GSP

Bergodi a cedat: „Gata! Eu sunt vinovat”

Două gafe comise de Horațiu Moldovan au costat Rapidul în deplasarea de la Voluntari. Cristiano Bergodi nu a discutat despre prestația portarului, asumându-și întreaga vină pentru rezultat.


Am făcut un meci slab din punct de vedere tehnic, am greșit multe pase. Nu a fost deloc reușit. Eu sunt primul vinovat de această situație și gata! Nu vorbesc despre jucători. Am echilibrat puțin situația în repriza secundă, dar nu am reușit să îi desfacem.

Am vorbit deja cu jucătorii, trebuie să îmbunătățim anumite lucruri. Dar nu vreau să discut aici, nu e corect să dau vina pe ei. Eu nu am fost inspirat. Problema e că nu am intrat conectați la meci. 

Nu am fost agresivi și am luat un astfel de gol. Am făcut cadouri. Trebuie reglate anumite lucruri, dar nu pot să spun aici. A fost un duș rece pentru noi”, a spus Cristiano Bergodi la „Minutul 91”, emisiunea moderată la Orange Sport de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor.

Am avut ocazii, dar nu a intrat mingea în poartă. Trebuie să ne revenim cu Petrolul. E presiune mai mare decât la CFR, suntem la Rapid și trebuie să ne revenim.



- Claudiu Petrila, atacant Rapid

VIDEO Ioan Andone, declarații după meci: „Nu mă așteptam ca Rapid să piardă, însă Voluntari a făcut o partidă excelentă”

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.