Ioan Andone (63 de ani), fost mare jucător și antrenor la Dinamo, a analizat startul de sezon al trupei din „Ștefan cel Mare”.
„Câinii roșii” au început ezitant noua stagiune de Superliga. Alb-roșii au obținut un singur punct în primele 4 runde, în urma egalului cu Universitatea Cluj, scor 1-1, după ce, în primele 3 runde, aceștia fuseseră învinși de CS Universitatea Craiova, FCSB și Sepsi. Cu toate acestea, Ioan Andone crede că Dinamo va scăpa de emoțiile retrogradării și va termina sezonul undeva la mijlocul clasamentului în Superliga. Dinamo e ultima în clasamentul la zi al Superligii.
VIDEO. Ioan Andone, despre startul lui Dinamo în noul sezon de Superliga: „Echipa construiește, încearcă”
„Dinamo mi s-a părut bine în ultimul meci cu U Cluj. Penultimul pe care l-am văzut, 0-3 cu Sepsi, nu mi-a plăcut. Echipa construiește, încearcă.
Eu o văd undeva la mijlocul clasamentului pe Dinamo, cu condiția ca toți jucătorii să ajungă la un anumit nivel de pregătire, pentru că unii au venit târziu la echipă. Burcă nu i-a pregătit pe unii. Să sperăm că vor mai aduce jucători.
Ar fi bine ca Dinamo să-și propună să ajungă în play-off. Nu cred că pot anul acesta, dar la anul, după ce își rezolvă problemele financiare, pot ajunge acolo”, a declarat Ioan Andone, luni seară, după FC Voluntari - Rapid 2-1.
{{text}}