Simona Halep va regresa enorm în clasamentul WTA, după ce Sports Resolutions, tribunalul care o judecă în procesele de dopaj, a întârziat decizia.
Simona Halep încă așteaptă un verdict în duelul cu ITIA. Sportiva noastră, fost lider mondial și câștigătoare de două Grand Slamuri - la Roland Garros și Wimbledon, speră să poată reveni în circuitul WTA, după o pauză de fix un an. Halep a intrat pe teren ultima dată la US Open 2022, acolo unde a fost învinsă în primul tur.
Simona Halep iese din Top 500 WTA
Jucătoarea noastră încă este pe locul 58 WTA, dar în această săptămână se dispută Rogers Cup, turneul feminin care are loc la Montreal. Simona Halep a câștigat trofeul anul trecut, într-o finală cu Beatriz Haddad-Maia, dar va rămâne fără cele 900 de puncte WTA care au fost acordate odată cu trofeul.
Astfel, începând cu săptămâna viitoare, Simona va ieși din top 500 WTA, o cădere abruptă pentru jucătoarea activă cu cele mai multe săptămâni consecutive petrecute în top 10 WTA. Halep este pe locul 574 în clasamentul live.
Cea mai titrată jucătoare din istoria României va rămâne cu doar 70 de puncte după competiția din Canada. Simona o să dispară complet din ierarhie după US Open 2023.
Cea mai bine clasată jucătoare din România în acest moment este Sorana Cîrstea, loc 31 WTA. Românca s-a calificat în turul 2 de la Montreal, după o victorie cu rusoaica Varvara Gracheva.
- Simona Halep fusese suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) pe 7 octombrie 2022, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la US Open 2022.
- Ulterior, pe 19 mai 2023, ITIA a anunțat că pe numele lui Halep a fost adăugat un nou cap de acuzare, faptul că în pașaportul ei biologic ar exista „iregularități”.
- Halep nu a mai jucat un meci oficial de pe 29 august 2022, când părăsea US Open în primul tur.
{{text}}