Victor Ponta, 50 de ani, președintele partidului Pro România, l-a atacat pe Florin Talpan, juristul CSA Steaua, pe tema accesării noului stadion din Ghencea de către FCSB.
Ponta, suporter FCSB, a fost pe stadion la duelul cu CFR Cluj, 1-0, de duminică seară, primul disputat de clubul lui Becali în Ghencea după mai bine de 8 ani. Roș-albaștrii au primit acceptul CSA de a evolua în Ghencea și cu danezii de la Nordsjaelland, prima manșă din turul III preliminar Conference League.
Victor Ponta: „Stadionul a fost «sechestrat» de un bugetar îmbrăcat în uniformă de militar”
„După mai mulți ani am revenit pe Arena Steaua din Ghencea pentru meciul FCSB – CFR Cluj. Sunt stelist de peste 40 de ani, am fost de nenumărate ori la meciuri istorice sau obișnuite.
Stadionul este construit din bani publici (400 milioane de RON) și trebuie să fie deschis suporterilor care plătesc bilet și vin să își încurajeze echipa (pentru meciul cu CFR toate locurile au fost ocupate – aproape 30.000)!
Toți cei prezenți acolo am strigat «Forța Steaua» și toți am fi fericiți să vedem o singură echipa, unită și puternică (nu două care se sfâșie între ele din ambiții stupide, orgolii, prostie sau ticăloșie)!
Stadionul a fost «sechestrat» de un bugetar îmbrăcat (din păcate) în uniformă de militar care plângea pe la showuri televizate (n.r. - se referă la Florin Talpan)! Haideți să avem din nou sport în România – să lăsăm suporterii să își susțină echipele – să convingem tinerii să vină la stadion sau în sălile de sport!”, a scris fostul premier al României pe Facebook.
Florin Talpan, în martie: „Cât voi fi eu aici, FCSB nu va juca în Ghencea!”
În martie, Florin Talpan, juristul CSA Steaua București, spunea că va face tot posibilul ca FCSB să nu aibă acces la stadionul din Ghencea: „Cât voi fi eu aici, FCSB nu va juca în Ghencea! Să se respecte legea! Gigi Becali mă amenință, din cauza lui am numai probleme”.
{{text}}