Fotbal   •   Liga 1   •   CEAHLAUL

Iaşiul sacrificat?

Articol de Alexandru Răducanu, Ovidiu Minea   —  marţi, 27 mai 2008

Şefii Ceahlăului cer federalilor ca, în şedinţa de azi, să nu acorde Politehnicii licenţa pentru Liga I.

Ieşenii sînt în alertă! Surse au­to­rizate susţin că, la influenţele Ceahlăului, membrii Comisiei de Apel pentru acordarea licenţei cluburilor vor decide indirect retro­gra­darea lui Poli şi rămînerea tru­pei lui “Pinalti” în Liga I.

Mai concret, alb-albaştrii ur­mea­ză să fie judecaţi astăzi pentru că nu au reuşit să-şi achite datoriile de 2.000.000 lei către bugetul de stat pînă la 31 martie, data limită prevăzută în manualul de licen­ţie­re. Chiar dacă în acest moment sînt la zi cu plăţile restante, ieşenii se tem că relaţiile lui Gheorghe Ştefan la vîrful FRF, în special la preşe­dintele Mircea Sandu, vor influenţa decizia finală a Comisiei şi apelul le va fi respins.



Prin vocea preşedintelui exe­cutiv al clubului, Viorel Măstă­că­nea­nu, nemţenii le transmit fede­ralilor că sînt îndreptăţiţi să rămînă în prima ligă, în ciuda rezultatelor de pe teren: “Sper ca membrii Comisiei să-şi facă treaba cum trebuie. Poli nu şi-a plătit datoriile la stat şi din acest motiv nu merită să evolueze în Liga I”. Şi anul trecut, Ceahlăul a retrogradat, dar a ră­mas în prima divizie în locul Deltei Tulcea, care n-a izbutit să treacă examenul licenţierii!



Scapă şi Mioveniul?

Surse autorizate afirmă că nu doar Ceahlăul speră să scape de retro­gradare la “masa verde”, ci şi Dacia Mioveni (locul 16 în ediţia trecută de campionat). Clubul patronat de Gigi Neţoiu încearcă să profite de situa­ţia incertă în care se găsesc Oţelul Galaţi şi Gloria Buzău. Acestea au depăşit şi ele termenul limită (31 martie) pînă la care trebuia întoc­mit dosarul de licenţiere şi vor afla tot azi verdictul.

“Sînt vreo patru cluburi care nu merită să fie în Liga I. Dacă cei de la licenţiere nu ne dau dreptate, vom merge pînă în pînzele albe, la forurile internaţionale”

Viorel Măstăcăneanu preşedinte CA Ceahlăul

“La ce investiţii aţi făcut aici, e păcat să nu aveţi echipă în Liga I”
Mircea Sandu către Gheorghe Ştefan

31 mai e data limită la care FRF e obligată să anunţe echipele ce au licenţă pentru Liga I

11 este locul ocupat de Poli Iaşi sezonul trecut, în timp ce Ceahlăul a terminat pe 15

Declaraţia zilei: Gheorghe Ştefan, preşedinte de onoare Ceahlăul


“Sper să se judece corect. Dacă cei de la Poli Iaşi se tem că eu pot influenţa Comisia, cazul să se judece la UEFA!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.