FCSB - Nordsjaelland. Un adversar supraevaluat acest Nordsjaelland. FCSB a evoluat sigur în apărare, cenușiu la mijlocul terenului și a fost invizibilă în atac chiar și în superioritate numerică
- Sepsi a remizat cu Aktobe. Câștigătoarea dublei joacă în play-off cu învingătoarea meciului Bodo/Glimt (Norvegia) - Pyunik Erevan (Armenia)
- Farul a făcut spectacol cu Flora Tallin. Câștigătoarea dublei joacă în play-off cu pierzătoarea dintre Qarabag (Azerbaidjan) și HJK (Finlanda).
- FCSB, remiză albă cu Nordsjaelland. Câștigătoarea dublei va juca în play-off-ul cu învingătoarea dintre Sabah Baku (Azerbaidjan) - Partizan Belgrad (Serbia)
O schimbare peste toate fanteziile lui Becali. Una mai rapidă decât cele mai imprevizibile reacții ale lui. Șut se accidentează la încălzire (întindere, ruptură, nu se știe, oricum nu sună foarte profi) și pică unul dintre pilonii centrului terenului de la FCSB. Intră Ovidiu Popescu lângă Olaru și Djokovic. Un triunghi cu vârful bont.
Tigri șlefuiți în Danemarca
Meciul începe ca o cursă de 100 de metri, deși s-ar putea să țină 100 de minute. Compagno șutează peste transversală încă din minutul 2, iar lovitura de cap a lui Frese (5) este respinsă coregrafic de Târnovanu.
Supranumită "Tigrii sălbatici", echipa din Farum arată ca o selecționată africană împănată și cu câțiva nativi din nordul Europei. Băieți supli și felini din Ghana, Cote d’Ivoire sau Burkina Fasso, oameni care îmbină calitățile fizice cu rigoarea școlii daneze. Probabil că așa arată viitorul fotbalului european în condițiile în care copiii noștri tastează sătui în fața PC-ului.
Singura mărgică a lui Nuamah
Trecem peste posibilul fault în careu al lui Pantea la Osman din minutul 10 făcând ștrengar cu ochiul, cu aerul că am făcut un pocinog, dar nu ne-a văzut doamna profesoară. Se joacă rapid la început, apoi, pe măsura scurgerii timpului, Nordsjaelland își asumă posesia. Chiricheș și Dawa sunt pe poziții de cele mai multe ori, acțiunea frontală a marii speranțe Nuamah (27, șut pe lângă) fiind cam singura lor scăpare din prima repriză.
Limitele lui Compagno
Senzația este că băieții lui Becali au surplus de respect față de adversar. Sau că au studiat atât de bine adversarul încât știu că nu trebuie să iasă la bătaie, mizând doar pe ruperile de ritm ale lui Olaru și Coman, ale căror pase ar trebui să lumineze drumul lui Compagno sau Cordea. Ultimul este o versiune incoloră a celui din sezonul anterior, italianul își arată totuși limitele. Lipsă de viteză, greoi în execuții. Cel puțin la nivelul acesta se vede că e un jucător care vine din liga a 4 italiană.
Se prelungește plictisul
După 45 de minute mai degrabă anoste, urmează momentul cel mai așteptat. Schimbările. Că ar fi niște mușterii chiar fără iluminările lui nea Gigi. Deocamdată cade doar capul lui Cordea, previzibil. Intră Octavian Popescu pe un post care nu îi convine. Dacă prima parte a meciului a fost cenușie, începutul reprizei secunde ne bagă într-o ceață deasă. Danezii și burkinabezii și ivorienii și ghanezii pasează la trecerea timplui. Asta până Popescu cel tânăr rupe ritmul și îl obligă pe Nagalo la al doilea cartonaș galben.
Djokovic, bun la istericale
Brusc se simte alt aer. Profită FCSB? Octavian Popescu destabilizează apărarea lui Nordsjaelland, ceea ce nu au încercat coechipierii, Vali Gheorghe trebuie să arate mai mult decât Compagno. Care nu a arătat nimic în afară de nervii de la schimbare. Lipsesc ocaziile, vorbim cel mult de niște situații. Nuamah (67) o zbughește totuși spre poarta lui Târnovanu, care îi respinge șutul în corner. Intrarea finlandezului Altman în locul lui Osman iuțește acțiunile nordicilor. Djokovici nu joacă cine știe ce, dar face crize de nervi. Sunt secvențe deja pe cale de clasicizare.
Următorul adversar e verde și nu respiră
Meciul se termină sub impresia că nu a început încă. Era ceva neterminat acolo, plutea în aer senzația că FCSB s-a speriat de poveștile despre Nordsjaelland. Ca de obicei când evoluează formațiile românești, superioritatea numerică mai mult a încurcat decât a ajutat. Dovadă și transversala prinsă de Nygren, care a bătut o lovitură liberă din preajma careului. 0-0 și totul se scrie în Danemarca, acolo unde al 12-lea adversar nu va fi publicul local, ci gazonul sintetic. Publicul fidel culorilor roș-albastre și-a făcut treaba cu asupra de măsură. Doar jocul favoriților i-a asuprit.
{{text}}