Nu fusesem pe stadionul Steaua de când el a fost reconstruit, am făcut-o aseară. Iar meciul cu Nordjaelland și, în general, toată seara petrecută în Ghencea mi-au generat niște impresii și concluzii pe care aș vrea să vi le dezvălui.
CE NU MI-A PLĂCUT
1. La coada de la casa de bilete (de acolo am ridicat acreditările de presă) am fost abordat direct de un bișnițar. „Am și la tribune, am și la…”, moment în care a ridicat privirea, a realizat cine sunt, s-a speriat și înainte să plece a mai apucat să zică: „să nu mă dai pe post, e urât”.
2. Stadionul e o bijuterie, într-adevăr, însă tot românește a fost construit. Aș invita constructorul să vadă meciul de pe primul rând de scaune de la masa presei. Bine, să stea pe scaune, că de văzut ar vedea doar o bara de metal care obturează cam totul.
3. Defluirea de după meci de la stadion e un chin. Cine are mașina parcată în spatele peluzei sud, la tribuna oficială sau la tribuna I va sta cel puțin 40-45 de minute după joc, blocat într-o coloană care așteaptă mai întâi să se golească tot stadionul, după care să poată ieși.
4. Modul în care a arătat meciul. Dacă FCSB ar fi jucat cu City, raportul de forțe în teren și dinamica jocului ar fi fost la fel. Dar adversar n-a fost City, ci niște danezi fără experiență europeană. Să te domine într-o asemenea manieră o echipă de copii (7 dintre titularii lor au cel mult 21 de ani!!!) e ceva care îți creează o stare de disconfort. Și te face să realizezi că probabil problema principală a fotbalului românesc e lipsa antrenorilor pricepuți.
5. Nu stăm în picioare în dueluri. Obișnuiți prost în Liga 1, când ieșim în Europa renunțăm să ne mai batem fizic, așteptând degeaba ca arbitrul să penalizeze ceva ce nu e de penalizat. În 2002, când a venit să o preia pe FC Național, Walter Zenga a văzut un amical și, în notițe, printre altele, a scris așa: „Jucătorii trebuie să stea în picioare în dueluri!”. Au trecut mai bine de 20 de ani și genunchii românilor sunt la fel de moi.
CE MI-A PLĂCUT
1. Lumea civilizată care a fost în tribune. La aceeași coadă de casa de bilete, două cupluri 60+ de ani așteaptă cu un entuziasm de copii să ia tichet. Își scot pașapoartele ca act de identitate, pașapoarte americane. Sunt români stabiliți de 30 de ani în SUA. „Eram prin țară, nu puteam rata ocazia de a veni la meci”. Cele două cupluri frumoase, de o decență atipică pentru ceea ce știam că înseamnă populația de stadion, au fost de fapt media prezenței celor peste 27.000 de spectatori. E bine că am evoluat și ne-am civilizat!
2. Atmosfera din stadion. Fantastică! Fonic, e peste Ghencea cel vechi, probabil acustica e mai bună fiindcă tribunele sunt acoperite. A fost comparabil cu ambianța de la Steaua-Galatasaray 1-0, din 2008!
3. Chiricheș. Prestația lui a fost fără eroare. Defensiv, excelent. Ofensiv, extraordinar. Pasele lui care taie prima sau a doua linie a adversarului sunt o binecuvântare pentru jocul FCSB-ului, altfel greoi și lipsit de consistență. Va fi, de departe, cel mai bun stoper din Liga 1.
4. Pantea. A încercat, de multe ori a și reușit, să stea în picioare în dueluri. Extrem de combativ, dacă nu făcea două erori în final, chiar ar fi avut o prestație fără cusur.
5. Scenele de după meci, de la ieșirea echipelor. Deși era trecut de miezul nopții, zeci de copii își implorau părinții să-i lase să mai stea să aștepte ieșirea jucătorilor, pentru a lua un autograf sau a face o fotografie. Este uluitor și inexplicabil cum acest club a continuat și continuă să aibă o masă formidabilă de suporteri. „Suntem noi, Steaua suntem noi” continua să repete un copil, de mână cu tatăl său, în timp ce se îndrepta spre ieșirea din arenă. Rămăsese în minte cu scandările din stadion.
{{text}}