Conference League

Damjan Djokovic a vorbit despre faza în care FCSB a cerut penalty: „M-a împins acolo, am pierdut balansul!”

Damjan Djokovic

Articol de Andrei Petrescu, Andrei Furnigă (video)  —  vineri, 11 august 2023

Damjan Djokovic (33 de ani), mijlocașul celor de la FCSB, a vorbit despre faza controversată din finalul meciului cu Nordsjaelland (0-0) în care a fost implicat, în urma căreia roș-albaștrii au cerut penalty.

În minutul 72, Tavi Popescu l-a lansat în careu pe Djokovic. Mijlocașul croat a simțit că a fost împins cu două mâini de Jeppe Tverskov și a căzut spectaculos. „Centralul” partidei, Milos Boskovic, a lăsat jocul să continue, spre stupefacția tribunelor, care au început să scandeze „Hoții!”.

La zona mixtă după partidă, Djokovic a comentat intrarea lui Tverskov, dar și despre șansele echipei la calificare. 

VIDEO Damjan Djokovic, declarații după partidă: „Ne-a lipsit inspirația în ultimii 30 metri”

>

„E prima dată în sezonul ăsta când nu câștigăm, dar ați văzut meciul și voi, a fost greu, au pasat bine ei. Nu am profitat de cartonașul roșu al lor, dar au stat bine pe teren pe faza defensivă și o să fie o finală acolo. Am încercat să pasăm mai repede, am făcut asta în startul reprizei secunde, am mers bine, dar după aia am fi putut urca puțin mai repede în față. 

Asta e, fiecare meci are istoria proprie, vedem cum va fi acolo. M-a împins acolo, nu știu cum a arătat pe imagine, am pierdut balansul, poate era prea lejer, așa mi-a spus, asta e. Ei au meci în weekend, au avut niște accidentări, au avut cartonaș roșu, dar trebuie să ne pregătim tactic, să știm ce vrem. 

Putem spune că ei sunt mai obișnuiți să joace pe teren sintetic, dar vom vedea acolo ce va fi. Noi suntem obișnuiți să avem noi mingea în posesie, dar ăsta este fotbalul european, mai trebuie să știi și să suferi. Am stat bine în teren, dar ne-a lipsit inspirația în ultimii 30 de metri. 

Organizarea cred că a fost bună, dar nu poți străluci în fiecare meci, am venit după un meci intens cu CFR. E și o încărcătură mentală, dar acum avem o săptămână întreagă să pregătim meciul, sper să fie diferit”, a declarat Djokovic la finalul partidei.

VIDEO Gigi Becali după FCSB - Nordsjaelland: „Cel mai bun joc al nostru de când sunt în fotbal”

>

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.