Fotbal   •   Liga 1   •   REPLICĂ

Atacat de „Procuror”, Marius Șumudică răspunde tăios: „Jignire de joasă speță. N-a mai antrenat de pe vremea Cupei Cupelor!”

Cornel Dinu // foto: arhivă GSP

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 11 august 2023

Marius Șumudică (52 de ani) i-a răspuns lui Cornel Dinu (75), cel care îl atacase într-o intervenție la GSP Live.

Seara trecută, „Procurorul” și-a început intervenția telefonică de la GSP Live cu un atac devastator la adresa lui Șumudică: „Mă uit la antrenorul care se oferă peste tot, care vorbește despre fotbal... «Șoșodică» ăsta, sau cum îl cheamă. Un băiat foarte reușit. 

Nu are cum să-ți placă de el, pentru că ce face în ultimul timp este o cerșeală de post de antrenor. Dacă-i vezi CV-ul, te sperii”.

Marius Șumudică i-a răspuns lui Cornel Dinu: „N-a mai antrenat de pe vremea Cupei Cupelor!”


La scurt timp după publicarea articolului, Marius Șumudică a solicitat un drept la replică. În continuare, răspunsul actualului analist TV: 

În ultima vreme, de când am fost solicitat pentru acest angajament la Digisport și încerc să-mi fac cât mai bine treaba de analist tv, observ că sunt atacat de tot mai mulți oameni de fotbal. 



Aș vrea să spun că respectivele persoane sunt din fotbal, dar mai ales în cazul domnului Cornel Dinu nu pot să mai spun acest lucru.

Dacă nu aș apela la serviciile celor de la Google, mi-ar fi foarte greu să-mi aduc aminte chiar vag de când n-a mai antrenat cel căruia lumea fotbalui îi spune “Procuroru’”. Trec peste jignirea de joasă speță cu pocirea numelui meu, dar în timp ce “Șoșodică” e liber de contract de doar vreo lună și ceva, “Procuroru’” cred că nu mai antrenează de pe vremea defunctei Cupa Cupelor!

Ca și în alte cazuri, vreau să-i amintesc domnului Cornel Dinu că am un palmares bunicel, zic eu. Sunt campion cu Astra Giurgiu, am dus această echipă în primăvara europeană a Europa League, învingând de două ori un colos financiar din Premier League, West Ham, și ieșind din grupe cu adversari precum Roma, Plzen sau Austria Viena, am jucat cu Shabab în Liga Campionilor Asiei, am fost cu Gaziantep în primele 3 din Turcia, prima oară în istoria acestui club și ar mai fi, dar mai bine mă opresc.


Sincer, am răspuns doar pentru că nu permit să mi se terfelească o carieră pentru care am muncit și am stat departe de familie și din respect pentru staff-ul meu și jucătorii cu care am lucrat. Altfel, nu-mi încărcam sufletul cu asemenea lucruri realmente ieftine!

Ultimul mandat de antrenor al lui Cornel Dinu s-a întins între octombrie 2002 și martie 2003. Ca antrenor, Dinu a cucerit 5 trofee, toate cu Dinamo: două titluri de campion (2000, 2002) și trei Cupe ale României (2000, 2001, 2003).

VIDEO cu atacul lui Cornel Dinu

Alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.