După meciurile cu CFR Cluj și Nordsjaelland, FCSB vrea să joace din nou pe stadionul Ghencea.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a dezvăluit că formația patronată de Gigi Becali a făcut o nouă cerere către CSA, pentru închirierea arenei din Ghencea la meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a 6-a din Liga 1.
FCSB – Universitatea Craiova, pe Ghencea?
Vicecampioana vrea ca partida cu Universitatea Craiova, care va avea loc în weekendul 2-3 septembrie să se joace în Ghencea. Înițial, MM spunea că ar fi de acord ca meciul să se joace chiar și pe arena „Ion Oblemenco”.
„Sperăm să jucăm în Ghencea. S-a făcut solicitare. Aşteptăm răspuns. Clar nu o să jucăm la Craiova”, a spus Mihai Stoica, pentru Orange Sport.
FCSB poate fi blocată de meciul de rugby
De ce vrea FCSB din nou în Ghencea? Arena Națională nu va fi disponibilă din cauza East European Comic Con, un eveniment dedicat fanilor benzelor desenate, jocurilor video și serialelor TV.
Dar e posibil ca planul roș-albaștrilor să fie dat peste cap. Pe 2 septembrie, echipa de rugby a CSA Steaua va evolua acasă cu CSM Constanța. Iar clubul MApN-ului va avea o scuză să refuze cererea vicecampioanei, întrucât poate susține că echipa de rugby a clubului are prioritate și că terenul nu poate fi utilizat la două evenimente sportive în decurs de două zile.
Dacă va fi refuzată, FCSB va apela la varianta „Arcul de Triumf”, acolo unde a mai jucat meciurile cu Dinamo și CSKA 1948 Sofia. Însă roș-albaștrii sunt nemulțumiți de starea gazonului, dar și de numărul mic de locuri: 8.100 de locuri.
{{text}}