Liga 1

Fostul portar al Rapidului, sfat pentru Horațiu Moldovan: „Dacă face asta, nu va mai greși!”

Horațiu Moldovan, la finalul meciului FC Voluntari - Rapid 2-1 / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Andrei Petrescu  —  sâmbătă, 12 august 2023

Mircea Bornescu (43 de ani), fost portar la Rapid, a vorbit despre situația lui Horațiu Moldovan (25), criticat după ultimele gafe comise în Liga 1.

Gafeur la cele două goluri marcate de Voluntari în poarta Rapidului etapa trecută, Horațiu Moldovan a fost criticat pentru evoluțiile sale ezitante din acest start de sezon. Într-un interviu pentru GSP.ro, Bornescu a ținut să-i ia apărarea portarului giuleștean, spunând că odată cu venirea lui Bogdan Lobonț drept antrenor de portari, Horațiu va reîncepe să aibă evoluții consistente. 

Mircea Bornescu: „Cu venirea lui Lobonț problemele pe care le are Moldovan se vor rezolva”

„Horațiu Moldovan o să-și revină și va redeveni portarul echipei naționale, portarul care a oferit siguranță sezonul trecut Rapidului, chiar dacă a mai și greșit. Greșelile sunt normale, fac parte din acest joc. Probabil că ușor-ușor, cu venirea lui Lobonț problemele pe care le are se vor rezolva. 

Este vorba de lipsa de concentrare în anumite momente. Dar el este un portar valoros, un portar foarte bun care în sezonul trecut a ajutat mult la poziția Rapidului din clasament. Nu cred că faptul ca nu are concurență e problema cea mai mare.

Cum am mai zis, odată cu venirea lui Lobby, Horațiu sigur va redeveni acel portar de care Rapid are nevoie, care ne-a obișnuit cu intervențiile lui bune. Singurul sfat pe care i l-aș da este să încerce să rămână concentrat pe toată durata partidei pentru că atunci nu va mai greși sau va greși din ce în ce mai puțin”, a declarat Bornescu pentru GSP.

Am încercat să îi aduc zâmbetul pe buze săptămâna asta, el se simțea oarecum vinovat. Și portarii mari ai lumii au greșit, nu e prima dată când s-a întâmplat. Am vorbit cu el, acum e liniștit, are moralul bun. Știe importanța acestui meci. Sigur că îi vom acorda în continuare încredere

- Cristiano Bergodi, antrenor Rapid

VIDEO Gafa lui Moldovan din meciul cu Voluntari

>

Citește și alte știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.