Liga 1

Luat la rost în direct la TV, primarul Iașiului a reacționat în miez de noapte: „Nu vorbesc despre etnie”

Mihai Chirica // sursă foto: Facebook @ Mihai Chirica

Articol de Daniel Grigore  —  duminică, 13 august 2023

Seara trecută, Mihai Chirica (51 de ani), primarul municipiului Iași, a izbucnit la adresa arbitrajului din Poli Iași - Universitatea Craiova, meci pierdut de moldoveni cu 1-4. Taxat în direct la TV, edilul a ales să șteargă ulterior seria de postări critice și a explicat de ce a luat această decizie.

Eliminarea lui Alin Roman în Poli Iași - CSU Craiova 1-4, la scorul de 1-0 pentru gazde, nu i-a picat deloc bine primarului Iașiului, Mihai Chirica.

Printre altele, acesta a scris pe contul său de Facebook că „nu merită să faci fotbal în Liga 1” și că așteaptă „ziua în care hoția nesimțită va lăsa sportul din România să performeze”.

Într-un al treilea mesaj, Chirica a făcut și o trimitere la una dintre controversele momentului din România, concertul susținut de artistul Gheboasă la un festival muzical: „Se pare că Liga 1 promovează Gheboasă! Bănui ca acolo ne vreți copiii! Vom căuta alte sporturi!”.

Luat la rost în direct la TV, primarul Mihai Chirica a reacționat în miez de noapte

Reacțiile după răbufnirea lui Chirica nu au întârziat să apară. Vali Moraru, moderator DigiSport, l-a taxat pe acesta în direct pe post: „Băi, oameni buni, voi vă dați seama pe cine votați? Ce legătură are Gheboasă cu un cartonaș dictat corect?”.

Ulterior, la scurt timp după miezul nopții, Mihai Chirica a șters cele 3 postări. Și a explicat de ce: „Am depostat pentru că eu nu vorbesc despre etnie ci despre rolul sportului in educarea copiilor noștri. Mai avem multe, prea multe de făcut, ca să avem iarăși performanță”.

Primarul a fost contestat și de această dată, acum pentru „inventarea” verbului „a deposta”, unul care nu există în Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

Câteva dintre comentariile utilizatorilor:

  • „Dacă nu postai, filosof rămâneai, și acum nu mai depostai!” 
  • „În primul rând cu tine mai ai multe de făcut... gen să înveți limba română” 
  • „Aș dori să mi se aducă la cunoștință ce înseamnă cuvântul «depostat»”

Tot despre Poli Iași - Universitatea Craiova: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.