A 30-a ediție a Cupei Campionilor Arabiei a revenit sâmbătă lui Al-Nassr, care a învins-o pe Al-Hilal cu 2-1 la capătul unei partide dramatice, cu prelungiri. Al-Hilal a deschis scorul și a condus până în minutul 74, când Al-Nassr, deși în 10 deoarece Al Amri văzuse cartonașul roșu, a reușit egalarea prin Cristiano Ronaldo.
În ciuda faptului că arbitrul marocan Jiyed i-a mai eliminat pe fundașul Boushal și pe antrenorul Luis Castro, ambii de la Al-Nassr, tehnicianul portughez adus luna trecută de la Botafogo Rio de Janeiro, același CR7 a marcat și golul victoriei în minutul 98!
Apoi, pentru că maurul își făcuse cu prisosință datoria, a părăsit terenul accidentat. Însoțit, firește, de uralele fanilor.
Altădată minor, de rezonanță locală, duelul formațiilor din capitala Riad a stârnit de data asta un interes uriaș. Logic, din moment ce învingătoarea i-a aliniat, alături de CR7, pe brazilienii Talisca și Alex Telles, pe senegalezul Sadio Mane și pe croatul Brozovic.
Iar învinsa, pe portughezul Ruben Neves, pe sârbul Milinkovic-Savic și pe senegalezul Koulibaly, fotbaliști cu CV, cumpărați cu milioane și milioane de euro.
Legat de întărirea unui campionat ironizat până nu demult ca fiind „al cămilelor”, ne vom lămuri curând când vor fi acceptate în competițiile tutelate de UEFA fruntașele din Saudi Premier League. Pentru început ca invitate.
Pentru că, mai devreme sau mai târziu, sigur vor fi, căci e greu de crezut, chiar imposibil, că petrodolarii șeicilor nu vor avea într-un final câștig de cauză.
Revenind, indiscutabil că Ronaldo a fost MVP-ul derby-ului de sâmbătă. Eroul lui, CR7 cucerind astfel primul său trofeu în Arabia. Unul care e, deloc întâmplător, și cel dintâi din istoria de 67 de ani a clubului Al-Nassr.
Apropo, recunosc că în lungul dialog la distanță dintre Messi și Ronaldo, rivalitate ce a luminat fotbalul și l-a îmbogățit, m-am simțit mereu mai atașat de argentinian. L-am preferat pe Messi unui Ronaldo pe care l-am socotit întotdeauna egoist și înfumurat. Exagerat în iubirea de sine. Narcisist.
În clipa de față însă, mă simt îndemnat să-mi scot pălăria înaintea unui CR7 care a demonstrat la 38 de ani și jumătate că are forța, capacitatea fizică și morală, de a se transforma din perdant în câștigător.
De a continua să sfideze vârsta și să bată recorduri, să fie exemplu de profesionist, tipul pentru care nu există obstacole de nedepășit.
Haideți să ne reamintim că, în urmă cu 10 luni, Ronaldo era la pământ. Alungat de Man Utd, nu părea să mai fie dorit de nicio echipă cu ștaif din Europa. Conform voinței a 70% dintre portughezi, devenise rezervă în națională la CM, ba și pus la colț, arătat cu degetul pentru tărășenia din meciul cu Uruguay, când a pretins, ridicol, că el e autorul golului realizat de Bruno Fernandes! Sfârșitul unei cariere prodigioase se zărea cu ochiul liber, nu-i așa?
Astăzi, CR7 e din nou în vârful piramidei. Idolul s-a întors pe soclu ca să fie iarăși aplaudat. Când altul, mulțumit cu câtă celebritate și avere a adunat, s-ar fi oprit spre a se bucura de ele, Cristiano Ronaldo strânge din dinți și merge mai departe.
Ca Peter O'Toole în Lawrence al Arabiei, film din 1962 distins cu Premiul Oscar, el visează tot mai sus și mai sus.
Nu-l sufăr pe CR7, dar îl admir. Merită sau greșesc?
{{text}}