De azi, Gazeta Sporturilor începe seria Eroi ne(re)cunoscuți. Englezii le-ar spune „unsung heroes”. Oameni care au avut un moment de glorie în cariera lor, un gol, o performanță uitată prea repede, care au ieșit din lumina reflectoarelor după încheierea carierei sau n-au apărut niciodată, însă statistica le reține numele.
Primul intervievat este Gheorghe Gierling, 96 de ani, căpitanul Locomotivei Târgu Mureș din anii ‘50. El a avut două meciuri de referință. Pentru el. Unul la 17 ani, altul pe final de carieră. La primul i-a dat gol unei echipe în care juca un vicecampion mondial.
După al doilea a primit un telefon la hotel din care a aflat că i s-a născut o fetiță. Era doar al doilea său gol oficial din toată cariera de jucător defensiv. Între cele două, Gierling a stat, timp de 5 ani, într-un lagăr sovietic, unde a ajuns din cauza originii germane. Născut Gheorghe, cunoscut drept „Gyorgy” sau „Gyuri”, Gierling e dintr-o familie mixtă germano-maghiară.
A jucat 112 meciuri în Divizia A. N-a marcat niciodată. A făcut-o în Cupă și în Divizia B. A jucat împotriva lui Petschowsky și Gheorghe Constantin, doar pe unul a reușit să-l anihileze!, iar acum analizează meciurile lui Carlos Alcaraz, născut la 8 decenii după cei doi.
VIDEO. Interviu cu Gheorghe Gierling, căpitanul Locomotivei Târgu-Mureș din anii '50: „În ‘43, am fost deja cooptat în echipa de seniori”
- Vreau să o luăm puțin cronologic. Dumneavoastră v-ați născut aici, la Târgu Mureș. Cum era orașul interbelic?
- Mai mic, 40.000-60.000 locuitori. Eu sunt născut în 1927.
- Familie mixtă?
- Tata e german din partea Sighișoarei, din satul Proștea, azi se numește Târnava. Tata a venit în Târgu Mureș cu serviciul. Era simplu muncitor. Aducea berea cu butoaie și le punea în sticle. Aici s-a cunoscut cu mama, au lucrat împreună. A plecat de acasă la 21 de ani și din cauza asta și părinții lui erau supărați pentru că a luat o femeie maghiară. Aici era buclucul cel mai mare. Apoi, au lucrat acolo amândoi, eu m-am născut în 1927. Am stat mai mult la bunica, la bunici. Am început școala...
- Și fotbalul.
- Da, în 1941.
- Începuse deja Războiul.
- Da. În ‘43, am fost deja cooptat în echipa de seniori. Erau patru cluburi din Târgu Mureș în campionatul maghiar. Erau în seria a doua, Divizia B, să îi zicem. Una era a căilor ferate, CFR (n.r. MÁV în maghiară), una era a orașului, MSE, NMKTE era a muncitorilor, cei care au avut ateliere sprijineau echipa.
Gheorghe Gierling: „Taximetriștii aveau echipa lor”
- Și a patra?
- Și mai era Attila, a taximetriștilor, cei care se ocupau cu transporturile. Ei s-au retras repede, n-au rezistat. Campionatul era foarte greu, trebuia să mergem de 6 ori la Budapesta. De-acolo erau 6 formații, din Târgu Mureș - 4, din Cluj erau două. Era echipa studenților și era CFR-ul. MÁV, în ungurește. Și, ca să mergem la Budapesta, trebuia să mergem de la Tâgu Mureș la Deda cu trenul, de la Deda la Sărățel mergeam cu autobuzul. Apoi, de la Sărățel cu trenul și până la Budapesta. Doar că atunci, în 1943, era război.
- Existau probleme cu transportul?
- Venea alarmă, se oprea trenul în afara gărilor, ieșeam din tren în câmp, cum se termina alarma plecam. Aveam 16-17 ani...
- Jucați deja, deși aveați vârstă de juniorat.
- În 1944, am avut o serie bună de rezultate, am terminat pe locul 4. În ‘44 a trecut pe aici în turneu Ujpest Budapesta. Acolo erau Zsengeller și Szusza. Primul fusese vicecampion mondial în 1938, celălalt legendă a clubului, după care e denumit și stadionul lor. Am avut un amical atunci cu ei. Terenul era de zgură. Ăștia de la Ujpest nici n-au vrut să intre pe teren. Pe zgură ei nu joacă.
- Cum i-au convins?
- Au venit mașinile de la pompieri și au stropit zgura. Era zgură neagră, nu roșie. Ne-au bătut 6-2, dar în prima repriză a fost 2-2. Am fost foarte bucuros. Atunci am jucat extremă stângă. După aceea am intrat mijlocaș. Sau cum se spunea atunci - half. Mijlocaș stânga am fost, că jucam în sistemul 3-2-5. 3 fundași, 2 halfi, 5 înaintași. Am urmat și școala atunci, în 1945, în ianuarie, am fost deportat.
Gheorghe Gierling a muncit în construcții și în mină
- Cum s-a întâmplat? Din ce motiv?
- Tata era german. Au vrut să îl ducă pe tata, însă era mobilizat în armata maghiară. Așa că au zis să mă duc eu. M-au luat într-o seară după ce terminasem lecțiile pentru a doua zi. M-au luat, am stat aici, în Târgu Mureș, la Poliție întâi. Peste vreo două zile ne-au dus la Reghin, apoi la Cluj, la Iași și apoi în Uniunea Sovietică. Am fost în munții Ural, aproape de Ural. Kuvandik și Rakiteanka (n.r azi oraș și, respectiv sat în regiunea Orenburg din Rusia, al doilea aparținând de orașul Mednogorsk). Am lucrat prima oară afară, la construcții, făceam niște barăci din lemn, era și de tencuit… Erau barăci bine construite. Am lucrat un an aproape, apoi am intrat în mină. În mină am lucrat până în 1949, în decembrie. Aproape 5 ani fără două luni.
- Cum v-au transportat până acolo?
- Erau trenuri care ne duceau pe noi și întorceau soldații care participaseră în război. Dar vagoanele erau de marfă. Nu aveam locuri în interior. Au fost paturi supraetajate, mai mult ca 15 zile am mers. La întoarcere a fost mai curat, mai ordonat.
- Mâncare vă dădeau?
- În tren, când am mers, n-am putut ieși deloc. Era făcută doar o gaură ca să ne facem nevoile. Erau 2-3 inși care se duceau să aducă mâncare sau apă în vagon.
- Cât lucrați?
- 8 ore. Totuși, dacă veneau trenurile, mai ieșeam să și descărcăm. Iarna era mai rău, zăpadă, viscol mare. Foarte, foarte rece! Dacă trebuia să descărcăm vagoanele, era cel mai greu pentru că mai cădea cărbunele din vagoane, trebuia să îl scoți de pe lângă roți, de sub vagoane...
- Din România mai erau cu dumneavoastră?
- Din Târgu Mureș erau vreo 30. Mai erau și din Banat, partea Timișoarei, Arad, sașii din Ardeal.
- Au fost oameni pe care îi știați și să nu reziste?
- Mulți au fost în condiții mult mai grele decât noi. Eu eram tânăr, n-am luat-o așa în tragic. A rămas acasă mama, dar n-a rămas cu copii, să n-aibă cui să dea de mâncare. Așa că a trecut...
„Cuiele crampoanelor ne găureau șosetele”
- Aveați cum să comunicați cu familia?
- Nu. Abia după vreo 3 ani. Primii 3 ani n-a știut nimic despre mine mama. Nici nu știa dacă trăiesc, pentru că nici eu, nici ea nu primeam nicio înștiințare.
- Cum v-ați întors?
- La revenire, februarie 1950, m-am întors la școală. Eram în clasa a doua de liceu. Apoi am fost repartizat la fabrica Metalotehnica, Matricon, cum se schimba stăpânul, și numele. Și în 1950 am revenit și la fotbal. La plecare, primul meu antrenor, Kiss Arpad, nu m-a uitat. Și m-a luat la o echipă de Divizia C, care era echipa secundă a Locomotivei, echipa principală a orașului. Unde antrenor era Dobay. Și apoi, când Arpi-bacsi a plecat secund la Locomotiva, m-a luat cu el. Chiar intraseră în Divizia A.
- Cum era Dobay ca antrenor?
- Unul dintre cei mai documentați. Făcea situațiile la zi, știa ce face fiecare jucător.
- Care e momentul dumneavoastră preferat din Divizia A?
- Cel mai bine îmi amintesc „dubla” cu Ujpest, însă și când am dat gol la Hunedoara. Și noi am avut un fotbalist foarte bun, Jozsi. Era centru înaintaș. Jucam cu Corvinul și s-a accidentat. Antrenorul Lukacs m-a trimis pe mine în față. Mi-a pus o minge lungă, am fugit și am dat gol. Ce e interesant, când am mers la hotel m-a așteptat vestea că a născut nevasta și avem două gemene! A născut două fete. N-am dat foarte multe goluri, aveam sarcini defensive. Am mai dat unul în Cupă, cu UTA. Am avut condiție fizică foarte bună, am alergat cât am putut, am fost apreciat. Nu am fost niciodată selecționat în națională, n-am jucat decât la Tg. Mureș. Totuși, fiecare antrenor a fost mulțumit și de cum am jucat, și de viața sportivă.
„Petschowsky era arogant”
Gheorghe Gierling a analizat și marii fotbaliști împotriva cărora a jucat.
- Cine era cel mai bun jucător din anii ‘50? Unii zic de Petschowsky, alții de Apolzan…
- Știți, eu spun că nu se poate face o comparație. Era altă epocă. De exemplu, aveam bocanci cu crampoane bătute cu cuie, când dădeam jos bocancii veneau și ciorapii cu ei. Cum se toceau crampoanele, intrau și cuiele în bocanci. Totdeauna mergeam mai devreme la antrenament că ăla care ajungea primul la antrenament găsea ciorapi mai buni și bocanci mai buni. Terenurile erau altfel. Mingile erau altfel. După mine, Apolzan a fost cel mai tehnic și cel mai elegant fundaș central. El mi-a plăcut. La înaintare, îmi plăcea Gheorghe Constantin. Ce nu-mi plăcea era că, potrivit tacticii, era adversarul meu direct. Și era cu un cap și jumătate mai înalt decât mine! Am avut necazuri multe cu el. Și Nicușor mi-a plăcut. Plus frații Băcuț, Petschowsky… La timpul respectiv, erau jucători buni, au urmat alții și tot așa.
- Unii spun că Petschowsky era Dobrin, Balaci, Hagi al anilor ‘50.
- Era cam îngâmfat. Arogant. L-am cunoscut în tren, când a urcat cu echipa Oradei. El juca poker. Am jucat aici contra lui. Era foarte supărat pe mine. Am avut sarcini concrete, să am grijă de el. Eu aveam condiție fizică, chiar dacă nu am fost mare fotbalist. Dobay-bacsi mi-a zis că n-am nimic de făcut decât să stau lângă el. Eu am încercat. Și am reușit în general. Și s-a supărat pe mine. Nu m-a înjurat, însă făcea anumite gesturi.
- Ați jucat mereu titular?
- Da, mai puțin în 1956. Eram supărat că nu am primit locuință și i-am zis lui Arpi-bacsi că sunt accidentat. "A, ești accidentat? Hai, stai pe bancă!". Și am stat trei meciuri pe bancă.
- Accidentat pe bune ați fost vreodată?
- Cu piciorul, da. Atunci eram și antrenor secund, dar fundașii se accidentaseră. Iar Ronay m-a pus să joc. Antrenor-jucător. Nu mai aveam condiție fizică, nu eram pregătit. Eram fundaș stânga. Am vrut să dau afară o minge lungă cu șpițul și m-am agățat de iarbă. Mi-am rupt ligamentele. Abia atunci m-am accidentat.
- Căpitan?
- Tot timpul. În 1953, Incze, unul dintre cei trei frați, s-a lăsat și după el am fost căpitan din 1954. Erau discuții și acum cu cine să fie căpitan. Cine joacă fiecare meci și să aibă respect față de colegii cu care joacă și să aibă o viață sportivă.
„Carlos Alcaraz îmi aduce aminte de Pete Sampras”
- Când v-ați retras din cariera de jucător, v-ați apucat de antrenorat?
- Am fost, am făcut Școala de antrenori, categoria a IV-a, însă n-am mai continuat. Am intrat la serviciu cum am terminat școala, trebuia să mă duc la Satu Mare, repartizat. Nu m-au lăsat acolo cei de aici. Așa că m-au repartizat la fabrica de mașini de cusut și piese de schimb pentru mașini de cusut. De-acolo am și ieșit la pensie, în 1987.
- La campionatul României vă mai uitați?
- Da, ce să facem? Nu ați văzut finala de la tenis?
- V-a plăcut?
- Ce a făcut puștiul ăsta Alcaraz... Dar și Djokovic! Probabil, s-a gândit că acum câștig și... N-a reușit. Eu cred că încă ține.
- Vă place Alcaraz?
- Seamănă foarte mult cu Sampras. Are fizic ca Sampras. Servește foarte bine. Mă uit și la tenis, la polo. Să nu fie târziu, de când joacă de la ora 21:30…
- Mai ieșiți la plimbare?
- Aici, cum ieșim, e un chioșc de ziare. E un băiat tânăr. Stau cu el zilnic o oră, o oră și jumătate. Mai vin cei care mă cunosc, mă mai opresc. Sunt tot mai puțini cei care mă știu. Din colegii din 1956, care am promovat iar în Divizia A, numai eu și Anton Publik mai trăim. El e plecat din țară, plecase în Ungaria. Anul trecut a murit Bocsardi, al cărui fiu a fost director la teatrul din Sfântu Gheorghe. Mai ieșim și cu soția la plimbare. Ea are 90 de ani. Suntem căsătoriți de 68 de ani, din 1955. În 1956 a născut o fetiță, în 1961, apoi gemenele. Trei fete am avut.
Gheorghe Gierling își pune pălăria și pleacă, încet, către prietenul de la chioșcul de ziare. E tot numai un zâmbet. Dă mâna cu prietenul său. „Oricând avem vreo întrebare despre sport, apelăm la expert”, spune chioșcarul. „Iar eu mă bucur că lumea nu m-a uitat”, conchide fostul fotbalist.
Gheorghe Gierling:
- Născut: 5 februarie 1927 (96 ani)
- Post: extremă stângă/half (mijlocaș)
- A jucat la: MSE Tg. Mureș (1943-‘45), Locomotiva Tg. Mureș (1950-‘55, 1957), Recolta Tg. Mureș (1956), CS Tg. Mureș (1957-1960), Mureșul Tg. Mureș (1960-‘63) 112 meciuri, 0 goluri în Divizia A; 10 meciuri, 0 goluri în Cupa Primăverii; 2 goluri în Divizia B și un gol în Cupa României
- Are o promovare în Divizia A (1956)
- Debut în Divizia A: 25 iunie 1960, Locomotiva Tg. Mureș - Partizanul București 4-1
*Statistică de Liviu Manolache
{{text}}