Fotbal   •   Liga 1   •   BĂNIA, ETERNA DISPUTĂ

Războiul leilor » Decizia în cazul palmaresului Universității poate influența deznodământul conflictului CSA Steaua - FCSB

Războiul leilor » Decizia în cazul palmaresului Universității poate influența deznodământul conflictului CSA Steaua - FCSB

Articol de Bogdan Groșereanu   —  luni, 14 august 2023

Am arătat în Episodul 4 modul în care Dinel Staicu a transferat echipa de fotbal de pe o firmă pe alta la mijlocul sezonului 2004-2005. Au fost transferate la pachet drepturile federative pentru 11 jucători, drepturile TV, precum și Certificatul de Identitate Sportivă (CIS). Firma veche, plină de datorii, i-a vândut-o în iunie 2005 lui Adrian Mititelu.

Cu ajutorul unei documentări realizate în ani de zile de ziaristul Bogdan Groșereanu, GSP reface puzzle-ul scindării Universității Craiova în două echipe, care se luptă între ele pentru aceeași identitate.



Celelalte 4 episoade de până acum:

Episodul 5 » Mititelu a cumpărat nimic!


Cum s-a strecurat firma cumpărată de Mititelu drept continuatoare pe CIS-ul societății lui Staicu (prin schimbare rapidă a două denumiri - Univștiința și Fotbal Club U Craiova) rămâne un mister. Consultând documentele de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), observăm că și faimoasa marcă/stemă cu leul, înregistrată în perioada Ilinca - Nețoiu, a fost transferată de Dinel pe noua firmă.

Cesiunea "totală" a mărcii (fără drept de a mai fi folosită de altcineva) apare în publicația OSIM din februarie 2005 (foto 1). Dar o altă cesiune "totală" apare și în publicația OSIM din martie 2006 (foto 2). Aceeași marcă a fost cesionată și către o firmă a lui Mititelu (Cetatea Banilor), apoi a ajuns la Mititelu pe persoană fizică.

Singura explicație plauzibilă ar fi că Mititelu a cumpărat marca de la o societate care nu o mai deținea. Deci nu a cumpărat nimic! Stema a fost ulterior anulată, în favoarea celei deținute acum de CSU.

Am arătat încă de la începutul acestui serial că palmaresul nu are o definiție unanim acceptată de către instanțele de judecată. În consecință, magistrații iau decizii total opuse, de la o instanță la alta.


Mai nou, în decizia din 10 iulie 2023, prin care Curtea de Apel Timișoara a acordat palmaresul "istoric" (1948-1991) către clubul de drept public CSU, judecătorii s-au inspirat dintr-o altă dispută, CSA Steaua - FCSB.

Într-o decizie din martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), instanța supremă, a stabilit că palmaresul echipei Steaua este "divizibil". Nefiind transferat explicit printr-un act către noua structură care a preluat echipa din 1999, el a rămas în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei (CSA).

În același fel, judecătorii de la Timișoara au constatat că palmaresul din perioada 1948-1991 al Craiovei nu a fost transferat explicit, printr-un act, către noua entitate înființată după Revoluție. Prin urmare, ar fi rămas în patrimoniul CSU.

Totuși, decizia de la Timișoara poate fi atacată la ÎCCJ. Dar, recent, ÎCCJ a trimis disputa Steaua - FCSB la rejudecare, cerând magistraților să răspundă la o întrebare capitală: AFC Steaua București (1998-2003) avea la vremea aceea cadrul legal să preia de la CSA și să transmită mai departe palmaresul?

Cazul Craiovei va ajunge și el în toamnă la instanța supremă. Astfel, din soluția dată în "cazul Craiova" s-ar putea inspira magistrații care judecă Steaua - FCSB. Sau invers, depinde care instanță se mișcă mai repede.

Caracterul "divizibil" al palmaresului ridică și el o problemă foarte importantă: spețele "Steaua" și "Craiova" pot deveni precedente pentru toate cluburile de tradiție din România. Palmaresul ante-1990 poate fi astfel naționalizat și închiriat către privați, ca în cazul CSU Craiova.

CSU a rezultat dintr-o asociere între Primăria Craiova - care are stadionul "Oblemenco", clubul de drept public CSU - care are stemă, culori, pamares și firma lui Mihai Rotaru - care este afiliată la FRF și participă la competiții.

Cine deține eventul din 1991?

Dacă Rotaru vinde firma către un alt investitor, cui revin cele 2 Cupe ale României câștigate în perioada 2013-2023? Aici nu toți au aceeași opinie. Pe de altă parte, faptul că CSU a câștigat palmaresul istoric nu înseamnă, automat, că tot ce este după 1990 rămâne la FCU. Dacă admitem că palmaresul este divizibil, înseamnă că toate entitățile de după 1990 pot revendica "bucata" sau "felia" lor de palmares, inclusiv cele ale lui Gigi Nețoiu și Dinel Staicu.

A apărut în ultima săptămână disputa: cine deține campionatul și Cupa câștigate de Universitatea Craiova în 1991? Echipa a început campionatul 1990-1991 ca secție de fotbal în cadrul clubului sportiv de drept public CS Universitatea și l-a terminat ca entitate distinctă (Fotbal Club Universitatea Craiova), sub coordonarea Ministerului Educației.

S-ar putea ca rezultatele din 1990-1991, inclusiv Cupa României din 1993, să nu aparțină nici CSU și nici FCU, ci entității înființate în 1991, care s-a dizolvat în 2002. Sau, dacă admitem teza continuității juridico-sportive prin ASFC, să aparțină FC Știința U Craiova - societatea lui Dinel Staicu, aflată acum în funcțiune.

Mititelu ar rămâne astfel cu palmaresul din perioada 2005-2011. Sau cu nimic - dacă se constată că folosirea CIS-ului "FC Știința" nu are la bază un act de tranzacționare valabil, iar stema nu a fost cu adevărat cesionată.

În consecință, instanțele ar trebui să cadă de acord în perioada următoare asupra a trei chestiuni: dacă palmaresul este "activ patrimonial" sau "activ nepatrimonial", dacă este "divizibil" sau nu, dacă exista cadru legal pentru transmiterea lui în perioada 1990-2023. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.