Liviu Ungurean, liderul galeriei Rapidului, a vorbit despre rezultatele slabe ale favoriților, după 0-2 cu Petrolul.
După ce la începutul sezonului au spus că nu-l vor pe Cristiano Bergodi, ci pe Marius Șumudică, iar la meciul cu Petrolul au scandat împotriva președintelui Daniel Niculae, fanii Rapidului spun că vor susține clubul în continuare. Iar liderul ultrașilor anunță că nu vor acum ca Șumudică să revină în Giulești.
Liderul fanilor Rapidului e categoric: „Nu vrem ca acum să vină Șumudică”
„Ce să se întâmple? Am susținut echipa așa cum știm noi cel mai bine, am câștigat duelul cu fanii Petrolului. După care ați văzut randamentul echipei și ce se întâmplă la Rapid.
Când am spus că la Rapid sunt o grămadă de oameni care nu au treabă cu sportul și fotbalul, mulți oameni au fost deranjați. Cred că a venit momentul ca domnul Șucu să facă curățenie în club și să angajeze oameni competenți! E inadmisibil ca cei care sunt la butoane să dea drumul la muzică în timpul meciului și să acopere furia publicului.
Din punctul meu de vedere, Bergodi și Niculae nu ar trebui să plece! Daniel Niculae trebuie să-și asume rolul de președinte, să-și asume transferurile eșuate și aroganța care persistă la Rapid. Bergodi nu are nicio vină!
Am spus la începutul campionatul că trebuie să vină Marius Șumudică. Dar nu s-a vrut! Acum nu vrem noi să mai vină Marius Șumudică! Ce să facă Șumudică acum? Să vină și să-l înjurăm și pe el? Ce facem?
A venit Bergodi să lucreze pe filozofia implementată de Mutu. Să-l aducem pe Șumudică pentru a-l compromite? Acum nu cred că e bună venirea lui Rapid. Lui Bergodi îi trebuie timp, dar oricum cred că Rapid e o pălărie prea mare.
Vrem să fie aduși oameni profesioniști, care să-și facă treaba, pentru a-i mulțumi pe suporteri. Dacă vrem să fim râșii României, să ținem aceiași oameni pe poziții. Dacă vrem să fim un club profesionist, trebuie să aducem profesioniști.
Daniel Niculae e suficient de bărbat încât să reziste înjurăturilor. Trebuie să reziste și să facă ce trebuie pentru binele Rapidului. Aseară a răbufnit publicul. Unii de la Rapid vor să ne transforme în consumatori, dar la Rapid e libertate. Nu ne pot pune pumnul în gură! Noi mergem să susținem clubul, dar dacă echipa nu ne arată determinare, ce e de făcut? Ne simțim luați la mișto”, a spus Liviu Ungurean la Fanatik.
{{text}}