International   •   Conference League   •   nordsjaelland - fcsb

FCSB are gata echipa pentru returul cu Nordsjaelland! Compagno și Cordea pierd tricoul de titulari + Care e situația lui Șut, după ce a lipsit în tur

E gata echipa pentru retur! Compagno și Cordea pierd tricoul de titulari + Care e situația lui Șut, după ce a lipsit în tur

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  luni, 14 august 2023

FCSB va disputa, joi seară, a doua partidă din „dubla" cu Nordsjaelland, din turul 3 în Conference League. După 0-0 în tur, în Ghencea, calificarea rămâne deschisă și se va decide în confruntarea de la Farum.

Față de modul în care a arătat, ca prim "11", la jocul tur, de joia trecută, FCSB va face modificări importante. Schimbările de abordare vor fi în linia ofensivă. În primul rând, a fost refăcut Alexandru Băluță, care a lipsit din cauza unei accidentări la meciul de săptămâna trecută. 

FCSB face modificări importante în returul cu Nordsjaelland

De duminică, el se antrenează normal sub comanda lui Pintilii și va începe ca titular în rol de 9 fals. 


Alegerea lui în formula de start e determinată mai ales de faptul că e un jucător care se pliază perfect pe strategia de joc pe care roș-albaștrii o pregătesc și la retur. De a încerca să recupereze balonul din posesia formidabilă a danezilor, iar pentru acest lucru e nevoie de jucători care pot să fie agresivi și să aibă o capacitate mare de efort în a realiza așa ceva. Băluță îi va lua locul lui Compagno, italianul urmând să rămână pe bancă.

A doua schimbare pe care FCSB o va face e în partea dreaptă. Cordea nu va mai prinde postul de titular, iar poziția va fi acoperită aproape sigur de Octavian Popescu. Acesta din urmă a intrat bine în meciul tur, el a fost cel care a determinat eliminarea lui Nagalo și a mai avut și alte curse care au pus în dificultate defensiva lui Nordsjaelland.

Pentru staff-ul roș-albaștrilor, există însă și o mare problemă în pregătirea întâlnirii de joi. Adrian Șut s-a accidentat la încălzirea dinaintea partidei și a fost înlocuit cu Ovidiu Popescu. El a acuzat probleme la nervul sciatic, iar recuperarea din zilele trecute nu a decurs bine și sunt șanse extrem de mici pentru a putea fi recuperat. Cum Ovidiu Popescu a avut o prestație excelentă în postura de închizător, tot el va evolua în acea poziție și la jocul din Danemarca.

Cum va arăta FCSB joi, în returul cu Nordsjaelland


Târnovanu - Pantea, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Djokovic, Ov. Popescu, Olaru - Oct. Popescu, Al. Băluță, Fl. Coman

Și David Miculescu e apt

Nu doar Alex Băluță a revenit la antrenamente și va fi luat în calcule pentru meciul de joi, ci și un alt fotbalist care a absentat în ultima vreme din cauza unor probleme medicale. Miculescu s-a accidentat în returul cu CSKA 1948 Sofia, disputat pe 3 august, pe stadionul "Arcul de Triumf". 

Din cauza suprafeței de joc a acuzat o accidentare musculară și de atunci nu a mai putut fi folosit. Acum a fost recuperat de staff-ul medical, a revenit la antrenamente și va fi în lotul pe care vicecampioana îl va deplasa în Danemarca.

7meciuri a disputat FCSB în acest sezon: 6 victorii și remiza cu Nordsjaelland

Conference League - Preliminarii / Match Preview Nordsjælland - FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.