Campionate

Președintele lui PSG a reacționat imediat după ce Neymar a semnat cu Al Hilal

Nasser Al Khelaifi/ foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  marţi, 15 august 2023

Nasser Al Khelaifi, președintele lui PSG, a oferit o primă reacție după ce Neymar (31 de ani) a semnat cu Al Hilal.

După ce în urmă cu 6 ani plătea 222 de milioane de euro pentru Neymar, PSG l-a cedat acum pentru doar 80 de milioane de euro. Khelaifi a avut un mesaj fair-play la adresa brazilianului după plecare, însă presa din Franța susține PSG a vrut să scape de el și a căutat soluții pentru a-l vinde de urgență în acest mercato.

Al Khelaifi, mesaj după ce Neymar a semnat cu Al Hilal

”Este normal să ne fie greu să ne luăm rămas bun de la o legendă a clubului, ceea ce Neymar va fi întotdeauna. Nu voi uita niciodată ziua în care a ajuns la PSG, nici ceea ce a adus clubului și proiectului nostru în ultimii șase ani. 

Am trăit o perioadă extraordinară, iar Neymar va fi întotdeauna o parte din istoria noastră. Vreau să îi mulțumesc lui și familiei sale. Îi dorim tot binele în viitor”, a declarat Al Khelaifi, citat de GetFootballNewsFrance.

În 6 ani la PSG, Neymar a câștigat 5 titluri în Ligue 1, însă nu a cucerit trofeul pentru care a fost adus, cel al Ligii Campionilor, Cel mai aproape a fost în 2020, când francezii au pierdut finala cu Bayern, scor 0-1. Brazilianul a jucat de 173 de ori pentru parizieni și a marca 118 goluri.

VIDEO. Ultimul gol marcat de Neymar într-un meci oficial pentru PSG

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.