Ce se întâmplă cu Rapidul?

De ce giuleștenii sunt mai aproape de retrogradare în sezonul în care sperau să cucerească titlul de campioană?

Rapidul trăgea nădejde să ia titlul. Ar fi fost o aniversare frumoasă: la anul, în vară, Rapidul împlinește 101 ani. Rapidul e un club de tradiție, legendar, care era mare cu mult înainte să vină tancurile sovietice în excursie organizată la București.

Și uite că după câteva etape pare să aibă un sezon de retrogradare. Trebuie să existe o explicație, nu?

Niște piste. Toate false?

Câteva ipoteze sunt vehiculate. Prima e că jucătorii îl lucrează pe Bergodi. Că nu-l vor pe italian antrenor, cine știe de ce, că acesta e prea riguros, că-l așteaptă pe euforicul Șumudică, cert e că nu dau 100%, iar când dau - dau în propria poartă. Rapidul s-a remarcat până acum doar la autogoluri. Autogoluri frumoase, nimic de zis, dar la fotbal e mai bine când marchezi în poarta adversarului.

Nico nu mai e dorit?

O a doua ipoteză e că nu doar jucătorii, ci și nucleul dur al fanilor giuleșteni ar vrea o altă ordine în Giulești. Ar vrea giuleșteni pe bancă, se aude că ar sta și Lobonț-Pisica la pândă. Iar sus, la conducere, Daniel Niculae deja nu mai e dorit. În plus, Șucu o fi un afacerist destoinic, dar la fotbal se pricepe mai puțin decât Copos în ’94. Cert e că Șucu e încredințat că va câștiga din fotbal și investește în continuare și a devenit clar acționarul majoritar al Rapidului. Angelescu nu va ține pasul.

O reciclare ratată

O a treia ipoteză e că pregătirea din vară a fost ratată. Că lui Adi Mutu i-a stat gândul la plecare, că lotul a fost încropit, că au fost reciclați jucători care n-au mai dat randament pe la CFR Cluj sau cine știe pe unde. Și că astfel Bergodi a moștenit o trupă de strânsură, care nu e deci sudată și care s-a mai și demoralizat ușor (portarul Moldovan s-a pierdut cu totul). Tind să nu cred această ipoteză.

Spiritul locului

Și mai este și varianta că pur și simplu Giuleștiul e altfel, Giuleștiul e cu totul altfel, există un spirit al locului, un ADN cultural care face în mod obligatoriu din Rapid un carusel nebun. Azi are rezultate, mâine e catastrofal, poimâine cine știe?

Oricum, Rapidul nu a fost, nu este și nu va fi o echipă care să fie iubită fiindcă obține trofee. Rapidul e iubit pentru că e o stare de spirit, pentru că e capabil de poveste.

O poveste imprevizibilă

Rapidul chiar e ca o poveste de Haruki Murakami, japonezul: te uimește cum începe, e imprevizibilă, nu știi niciodată cum se încheie. Citit în această cheie, acest debut haotic de campionat ar trebui să facă Rapidul și mai iubit.

Și cum frumos ar spune vocea peluzei: titlul ca titlul, dar măcar de n-ar retrograda Rapidulețul nici anul acesta...