Campionate

Turcii anunță că Moruțan a bătut palma cu noua echipă! Unde vrea să-l împrumute Galatasaray

Olimpiu Moruțan

Articol de Daniel Scorpie  —  miercuri, 16 august 2023

Mijlocașul Olimpiu Moruțan (24 de ani) ar putea rămâne în Turcia, așa cum își dorește campioana Galatasaray. Acesta ar urma să fie împrumutat la Ankaragucu.

UPDATE 19:55 // Moruțan, aproape de Ankaragucu

Moruțan, care mai are contract cu Galatasaray până în 2026, ar urma să fie împrumutat la Ankaragucu. Aspor.com.tr anunță că mijlocașul român s-ar fi înțeles deja cu formația din capitala Turciei, care mai așteaptă doar confirmarea campioanei Galatasaray.

Știrea inițială: Noi oferte pentru Moruțan

După ce Alexandru Cicâldău a acceptat varianta de a fi împrumutat la Konyaspor, și celălalt mijlocaș aflat sub contract cu Galatasaray va pleca până la finele perioadei de mercato. Agenția Sporx anunță azi că Olimpiu Moruțan a intrat și pe radarul unei formații din capitala Turciei. 

Este vorba despre Ankaragucu, care a început sezonul cu o înfrângere. Sursa citată dezvăluie că agentul jucătorului poartă discuții cu conducerea galben-albaștrilor în vederea unui împrumut până în iunie 2024. Sporx scrie însă că Moruțan ar prefera Serie B.

Olimpiu Moruțan preferă Pisa

Concret, pe Olimpiu îl atrage mai mult propunerea de la Pisa, unde a evoluat cu performanțe bune în stagiunea trecută. În Toscana ar putea ajunge tot ca împrumut, însă echipa la care mai joacă și Marius Marin ar avea obligația de a-l cumpăra cu 5 milioane de euro. O altă variantă pe care a avut-o „tricolorul" era Palerrmo, dar sicilienii s-au retras de la masa tratativelor. 

În campionatul trecut, Olimpiu a jucat în 36 de meciuri, reușind 6 goluri și opt pase decisive, dar nerazzurrii nu au promovat și n-au activat opțiunea unui transfer definitiv cifrată la 5,5 milioane.

A fost scos de pe lista de Ligă

Antrenorul Okan Buruk a fost mulțumit de cum s-a pregătit în stagiul din Austria și l-a inclus pe lista lui Galatasaray pentru turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, apoi l-a scos din calcule pentru al treilea tur, transmițându-i să-și caute echipă, de preferat tot în SuperLig. Konyaspor l-a dorit și pe el, numai că negocierile s-au împotmolit și varianta a căzut.

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.