Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U21

Lucian Sânmărtean a revenit la națională » Ce funcție va ocupa fostul mijlocaș de la FCSB, FC Vaslui sau Pandurii

Federația Română de Fotbal a anunțat că fostul internațional Lucian Sânmărtean (43 de ani) este noul secund al lui Daniel Pancu (45 de ani) pe banca selecționatei U21 a României. Foto: frf.ro

Articol de Vlad Roșu   —  miercuri, 16 august 2023

Federația Română de Fotbal a anunțat că fostul internațional Lucian Sânmărtean (43 de ani) este noul secund al lui Daniel Pancu (45 de ani) pe banca selecționatei U21 a României. 

Lucian Sânmărtean este noul secund al selecționerului Daniel Pancu pe banca naționalei U21 a României, a informat FRF, pe site-ul oficial al forului. Acesta a mai ocupat funcții în FRF. În 2018 a preluat rolul de manager sportiv al loturilor naționale de juniori ale României, iar din 2021 a reprezentat România U20 ca șef de delegație.

Lucian Sânmărtean, noul secund al lui Daniel Pancu pe banca naționalei U21 a României 

Oficialii Federației au mai informat că din staff-ul lui Daniel Pancu va mai face parte și Răzvan Rotaru. Răzvan Rotaru a mai fost secundul lui Mihai Stoichiță, Adrian Mutu, Florin Bratu și Emil Săndoi, pe vremea când ei au ocupat funcția de selecționer al naționalei U21. 


Răzvan Rotaru, stânga imaginii

El ține în prezent cursuri la Școala de Antrenori a FRF, după ce în trecut a fost jurnalist și angajat al clubului FCSB.

Fostul internațional Lucian Sănmărtean va face parte din staff-ul tehnic al României U21, condus de selecționerul Daniel Pancu, în funcția de antrenor secund, la fel ca și Răzvan Rotaru.

În 2018, Lucian Sănmărtean a preluat rolul de manager sportiv al loturilor naționale de juniori ale României, iar din 2021 a reprezentat România U20 ca șef de delegație.

Ca jucător a evoluat în cariera sa la Gloria Bistrița, Panathinaikos, Utrecht, Vaslui, Steaua, Al-Ittihad, Pandurii Tg. Jiu, Al-Taawon și FC Voluntari. A îmbrăcat tricoul naționalei de 21 de ori, inclusiv la Campionatul European din 2016.



- comunicat FRF

Lucian Sânmărtean, după ce a devenit secundul lui Daniel Pancu la naționala de tineret: „Echipa națională are un loc special în sufletul meu”


Lucian Sânmărtean a oferit și o scurtă declarație. Fostul mijlocaș s-a arătat încântat de revenirea în angrenajul echipei naționale a României. 

„Sunt fericit pentru că am onoarea să reprezint din nou România, de a fi din nou pe gazon atunci când se intonează imnul național. Echipa națională are un loc special în sufletul meu. 

Sunt convins că, împreună, putem crea o unitate de grup la naționala României U21, cu care să obținem ceea ce cu toții ne dorim: calificarea la Campionatul European U21 din 2025”, a precizat Lucian Sânmărtean, pentru site-ul FRF. 

VIDEO. Lucian Sânmărtean, despre situația echipei naționale: „Orice adversar e dificil când vine vorba de națională, însă chiar am încredere în Edi”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.