Mijlocașul Vlad Mitrea (22 de ani), fotbalist trecut prin carieră pe la Dinamo și Inter Milano, a lăsat activitatea de fotbalist deoparte și a ales să devină model pentru casa de modă autohtonă Made by Society.
Ultima oară în Liga 2, acolo unde a evoluat până în iunie 2023 pentru formația Unirea Constanța, echipă desființată între timp, Vlad Mitrea s-a hotărât să apară într-o prezentare făcută de brandul de haine Made by Society.
GALERIE FOTO. Vlad Mitrea, fostul mijlocaș de la Inter și Dinamo, a pozat ca model
În cadrul unui pictorial, Vlad Mitrea a pozat în diferite ipostaze, toate articolele vestimentare fiind de culoare neagră.
Vlad Mitrea, crescut la juniorii lui Dinamo
Vlad Mitrea și-a făcut junioratul la juniorii clubului Dinamo. În ianuarie 2017, acesta era vândut de trupa din „Ștefan cel Mare” în Italia, la Inter, în schimbul sumei de 200.000 de euro.
Acolo, Vlad Mitrea a evoluat pentru echipele U17 și U18 ale italienilor. A adunat 21 de meciuri și a marcat un gol în tricoul U17 a lui Inter.
În septembrie 2019, Vlad Mitrea se despărțea de Inter și ajungea în Belgia, la Lokeren. După numai un an în Belgia, Vlad Mitrea se întorcea în România, la Sepsi Sfântu Gheorghe. Aici a prins singurele sale prezențe în Superliga, iar fostul internațional U18 se anunța o speranță a fotbalului românesc.
7 meciuriîn Superliga a adunat Vlad Mitrea în locul lui Sepsi, în stagiunea 2020-2021
Au urmat experiențele de la Petrolul Ploiești și CS Mioveni. Între februarie 2023 și iunie 2023, Mitrea a evoluat la divizionara secundă Unirea Constanța, unde a bifat 9 apariții, fără să marcheze vreun gol sau să dea vreo pasă de gol. Mijlocașul e în prezent liber de contract.
{{text}}