International   •   Conference League   •   NORDSJAELLAND - FCSB

Compagno sau Băluță cu Nordsjaelland? Cum ar alege fostul antrenor din Superliga

Foto: Facebook @ FCSB

Articol de Vlad Roșu   —  joi, 17 august 2023

Nordsjaelland și FCSB se întâlnesc diseară, de la ora 20:00, în manșa retur a turului 3 preliminar din Conference League. Invitat în această dimineață la GSP Live, tehnicianul Laszlo Balint (44 de ani) a analizat ce plusuri și ce minusuri ar putea aduce Andrea Compagno (27) și Alexandru Băluță (29) în duelul de diseară. 

  • Meciul va fi televizat pe Antena 1
  • Reporterul GSP Marius Mărgărit și fotoreporterul Raed Krishan sunt în Danemarca și transmit toate informațiile înainte de Nordsjaelland  - FCSB
  • În tur, FCSB și Nordsjaelland au remizat în Ghencea, scor 0-0
  • Câștigătoarea acestui meci va juca în play-off-ul Conference League cu învingătoarea dublei Sabah Baku - Partizan Belgrad, 2-0 în tur.

În direct la GSP Live, antrenorul Laszlo Balint a analizat ce ar putea aduce fiecare dintre Andrea Compagno și Alexandru Băluță în meciul cu Nordsjaelland

Dacă italianul adus de la FCU Craiova ar fi mai util la fazele fixe, fotbalistul venit în această vară liber de contract, după despărțirea de Akademia Puskas ar putea fi arma secretă a roș-albaștrilor pe contraatac. 


VIDEO. Laszlo Balint

„Ambele variante au plusuri și minusuri. Dacă ar juca Compagno, e clar că acest rol de pivot ar fi foarte important în momentul în care echipa ar încerca să iasă din apărare și, bineințeles, când ar ajunge în zona de finalizare. Un atacant puternic în zona careului îți poate aduce un foarte mare plus. 

Pe de altă parte, folosirea unui jucător mobil, combinativ, rapid, care poate specula spațiile, așa cum este Alex Băluță, îți poate aduce un alt foarte mare plus. 


Aici depinde foarte mult de strategia pe care o gândesc antrenorii la FCSB. E clar că dacă se vor duce pe o strategie din aceasta în care să mizeze mult pe tranziția pozitivă, pe contraatacuri, un jucător precum Băluță ar fi mult mai util, mult mai eficient.

În schimb, așa cum am spus, Compagno poate fi un jucător care să fie un punct de referință, un punct de sprijin pentru momentele în care echipa încearcă să construiască”, a precizat Laszlo Balint, la GSP Live. 

Alexandru Băluță, anunțat titular în GSP la Nordsjaelland - FCSB 

În echipa probabilă anunțată de ediția tipărită a Gazetei Sporturilor, Alexandru Băluță este anunțat titular în partida de la Farum:

Nordsjaelland: 13. Hansen - 23. Villadsen, 4. K. Hansen, 30. Jensen-Abbew, 5. Frese - 10. Diomande, 6. Tverskov, 27. D Svensson - 37. Nuamah, 7. Ingvartsen, 14. Osman

Rezerve: 25. Eriksson, 9. Nygren, 11. M. Hansen, 15. Marxen, 19. L. Hey, 21. Sertdemir, 22. Antman, 28. Coulibaly, 42. Barslund, 47. Munchk

Antrenor: Johannes Hoff Thorup

Absent: Nagalo (suspendat)

FCSB: 32. Târnovanu - 28. Pantea, 5. Dawa, 21. Chiricheș, 33. Radunovici - 88. Djokovic, 23. Ov. Popescu, 27. Olaru - 10. Oct. Popescu, 25. Al. Băluță, 7. Fl. Coman

Rezerve: 99. A. Vlad, 2. V. Crețu, 3. Panțâru, 6. Haruț, 8. Șut, 9. Compagno, 11. Miculescu, 30. Ngezana, 80. Radaslavescu, 98. Cordea

Antrenor: Elias Charalambous

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.