International   •   Campionate   •   Tottenham - Manchester United 2-0

Show total la Londra: Tottenham a câștigat cu Manchester United, la capătul unui meci-spectacol

+7 Foto
FOTO: Imago

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 19 august 2023

Tottenham a câștigat cu Manchester United, scor 2-0, în etapa a doua din Premier League.

Meciul de la Londra nu a dezamăgit, a avut un ritm amețitor și ocazii de ambele părți. United a avut prima șansă a meciului, în minutul 23, când Rashford a trimis cu capul peste poartă după centrarea din „rabona” lui Bruno. Însă Tottenham a dominat prima jumătate a meciului, a atacat mai mult și a avut ocaziile mai mari. 

+7 Foto
Tottenham - Manchester United/ foto: Imago Images

Sarr, mijlocaș central, l-a pus la treabă pe Onana cu un șut din unghi, la care portarul oaspeților a avut reacție. Onana nu a mai avut ce să facă în minutul 39, însă a fost salvat de bară de două ori în doar câteva secunde. 

Porro a trimis o rachetă în transversală, mingea a sărit la Sarr, care a centrat în careu. Balonul l-a lovit pe Shaw și a lovit stâlpul din stânga lui Onana. 

Golurile lui Tottenham au venit în repriza a doua

Londonezii au avut mai mult noroc în starul reprizei a doua, iar Sarr nu l-a mai iertat pe Onana în minutul 49. A primit o centrare de la Kulusevski și a trimis în vinclu, cu piciorul stâng. United nu s-a lăsat, a trecut imediat la atac și putea marca prin Antony. Brazilianul a lovit bara cu un șut năprasnic cu stângul, la colțul lung, procedeul său preferat. 


Ulterior, și Casemiro a fost aproape de egalare, a trimis cu capul spre vinclu, însă Vicario a reușit să respingă. Cu toate acestea, londonezii au fost cei care au marcat, prin Davies, care a primit o pasă perfectă de la Perisic, în careu. Galezul a trimis la colțul lung, Lisandro Martinez a „bărbierit” mingea, iar Onana a rămas fără replică. 

United s-a aruncat în atac pe final, fără succes. Vicario, înlocuitorul lui Lloris, a mai avut o intervenție spectaculoasă în prelungiri, la lovitura de cap a lui Varane, însă francezul era oricum în ofsaid.

Tottenham a ajuns la 4 puncte după două meciuri, în timp ce United a rămas cu cele 3 obținute în prima etapă.

FINAL. Tottenham - Manchester United 2-0

  • Live + Statistici
  • Au marcat: Sarr 49, Davies 83
  • Sarr a avut o mare ocazie pentru Tottenham în minutul 30, însă Onana a respins șutul din apropiere, din unghi
  • Tottenham a lovit de două ori bara în interval de câteva secunde, în minutul 40. Porro a tras în transversală, apoi Sarr a centrat, mingea l-a lovit pe Shaw și sărit în bara din stânga lui Onana
  • Sarr nu a mai ratat în repriza a doua, a trimis în vinclu după o centrare din dreapta, în minutul 49. Câteva momente mai târziu, Antony a lovit bara
  • Tottenham a mai marcat o dată, prin Davies, care a primit o pasă perfectă de la Perisic în careu. Galezul a trimis la colțul lung, Lisandro Martinez a „bărbierit” mingea, iar Onana a rămas fără replică.
+7 Foto
Tottenham - Manchester United/ foto: Imago Images

Tottenham - Manchester United. Echipele de start

Tottenham: Vicario - Porro, Van de Ven, Romero, Udogie - Sarr, Bissouma - Kulusevski, Maddison, Son - Richarlison

Antrenor: Ange Postecoglou



Manchester United: Onana - Wan-Bissaka, Varane, L.Martinez, Shaw - Casemiro - Antony, B. Fernandes, Mount, Garnacho - Rashford

Antrenor: Erik ten Hag



Stadion: „Tottenham Hotspur”

Arbitru: Michael Oliver

Tottenham - Manchester United, înfruntare spectaculoasă în Premier League

  • În prima rundă, la primul joc fără Harry Kane, vândut la Bayern cu 100 de milioane de euro, Tottenham a obținut doar o remiză pe terenul lui Brentford, 2-2. 
  • De partea cealaltă, nici Manchester United n-a strălucit, dar a obținut o victorie, la limită, cu Wolves, 1-0. 
  • Sezonul precedent, întâlnirea directă din capitala Angliei s-a încheiat la egalitate, 2-2. United a câștigat pe Old Trafford, 2-0.

Mai multe articole din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.