Leo Messi, 36 de ani, a câștigat primul trofeu cu Inter Miami, Leagues Cup, după o finală pe muchie de cuțit cu Nashville, 1-1 și 10-9 la penalty-uri. Starul argentinian i-a cucerit definitiv pe americani cu gestul făcut înainte de ridicarea trofeului.
De 7 meciuri a avut nevoie Messi pentru a-și trece în palmares primul trofeu alături de Inter Miami. Cu 10 goluri marcate, „Puricele” a propulsat formația din Florida către primul trofeu din istorie.
Messi i-a cucerit definitiv pe americani!
După finalul meciului, în timp ce jucătorii lui Inter Miami așteptau medaliile, Messi a făcut un gest care i-a uimit pe americani. Imaginile au devenit rapid virale pe site-urile de socializare!
Ce a făcut argentinianul? L-a căutat pe DeAndre Yedlin, cel care fusese căpitanul echipei înainte de venirea sa și i-a pus pe braț banderola. Mai mult, a insistat ca trofeul să fie ridicat împreună. Un gest prin care Messi și-a apropiat și mai mult colegii, dar și fanii americani.
Se apropie debutul în MLS
Următorul meci pentru Inter Miami e joi dimineață, de la ora 02:00, în deplasarea de la Cincinnati din US Open Cup. Messi poate debuta în MLS duminică dimineață, de la 02:30, în meciul cu New York Red Bulls.
Inter Miami este în acest moment cea mai slabă echipă din MLS, cu doar 18 puncte în 22 de meciuri. 12 puncte o despart de locul 9 în Conferința de Est, ultimul loc care duce la barajul pentru play-off. Mai are de jucat 12 partide până la finalul sezonului regulat.
Victoria din Cupa Ligilor i-a adus lui Inter Miami calificarea în ediția viitoare a Cupei Campionilor CONCACAF.
{{text}}