Liga 1

Scene emoționante, nemaivăzute pe stadioanele din România » „Gender reveal” în fața peluzei, imediat după Rapid - Farul

+5 Foto
Papeau va fi tată de băiețel / Sursă foto: Facebook@ Rapid

Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Stroia  —  Sunday, 20 August 2023

Victoria Rapidului cu Farul, 3-1, a fost prilej de descătușare în vestiarul giuleștenilor. În bucuria declanșată la finalul partidei a avut loc și un moment emoționant, nemaivăzut pe stadioanele de la noi din țară. Protagonist? Jayson Papeau, mijlocașul francez al lui Bergodi. 

Jucătorii au mers să sărbătorească victoria în fața peluzei, alături de ultrași, iar pe gazon a avut loc și un moment special. Jayson Papeau, fotbalistul care a împlinit deja un an de când se află în România, va deveni în curând tată, iar duminică seara a aflat din mijlocul coechiperilor lui care va fi sexul copilului. 

Momentul a fost spectaculos, un „gender reveal” adaptat la fotbal și pregătit până la cele mai mici detalii. Papeau a degajat o minge de jucărie spre peluză, care, în momentul în care a fost șutată de francez, s-a dezintegrat. Indiciile au fost clare: un praf de culoare albastră s-a răspândit în aer, semn că rapidistul va fi tată de băiețel.

+5 Foto
Papeau va fi tată de băiețel / Sursă foto: Facebook@ Rapid

Imediat, pe teren s-a declanșat o horă a bucuriei. Toți colegii s-au îngrămădit să-l felicite pe Jayson Papeau, pe care l-au purtat apoi pe brațe, în aplauzele unui stadion întreg. 

>

„Gender Reveal”, un fenomen în plină ascensiune, inclusiv în România

Conceptul de „Gender Reveal” sau „Sex Reveal Party” e relativ nou în România, conform forumurilor de parenting de la noi din țară. În ultimii ani, a câștigat însă o popularitate importantă, cuplurile alegând metode care de care mai inedite pentru a afla sexul viitorului nou-născut.

Petrecerile „Gender Reveal” au tematici care de care mai diverse. Cele mai frecvente culori folosite sunt albastru - pentru băieți - și roz - pentru fetițe / Sursă foto: Imago Images/

Soția lui Papeau, ajutată de Diana Șucu

Diana Șucu, soția patronului de la Rapid, dezvăluia zilele trecute cum a ajutat-o pe partenera lui Papeau

Soția lui Papeau este însărcinată și a avut nevoie de un medic bun, așa că am ajutat-o. Chiar Papeau, când s-a accidentat, a avut nevoie de medici buni și atunci l-am ajutat”, spunea aceasta, conform iamsport.ro

Citește și alte știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.