Administratorul special Andrei Nicolescu a vorbit despre transferurile făcute de Dinamo în această perioadă de mercato, dezvăluind că un singur fotbalist nu a putut să semneze cu „câinii” din cei aleși de directorul sportiv și de antrenor.
„Un singur jucător din țintele pe care le-am avut nu l-am semnat. Un olandez care jucase în Bulgaria ultima dată, a și venit la București. L-am chemat, l-am cazat și am încercat să-l convingem că Bucureștiul e o alternativă la marile capitale europene.
În perioada aceea, fiind administrator special altcineva (n.r. Vlad Iacob), s-a schimbat ceva în oferta inițială, pentru care el venise spre București, și atunci omul s-a suit înapoi și a plecat. E singura țintă ratată, dacă cineva vrea să se bucure pentru asta... Dar l-am adus pe Lucas în locul lui și ne-am acoperit destul de bine, când va putea să evolueze veți vedea că e un jucător de top pentru Liga 1.
Dinamo e un club care merită respect pentru istoria pe care o are, imensitatea masei de suporteri. Ne-a fost ușor să discutăm cu anumiți jucătorii să vină la Dinamo, e un club care atrage. E și în București, e mai ușor să-i convingi să vină aici decât la Iași sau la Botoșani”, a spus Nicolescu la Gold FM.
Jucătorul este Jasper van Heertum, fundaș central olandez de 1,91m, de la Botev Plovdiv.
BURSA TRANSFERURILOR LA DINAMO
- Antrenor: Ovidiu Burcă (confirmat)
- Veniri: Hakim Abdallah (Virton), Goncalo Gregorio (Leiria), Adnan Golubovic (FC Koper), Cristi Costin (FC Voluntari), Dennis Politic (Cremonese), Josué Homawoo (Red Star FC/Franța, Liga 3), Christian Ilici (Doxa Katokopias), Lucas Alves de Araujo (Portimonense), Răzvan Began (liber)
- Reveniri: Ricardo Grigore (Petrolul), Geani Crețu (FC Argeș)
- Plecări: Alin Buleică, Marius Tomozei (final de contract), Alin Șerban (final de împrumut - a revenit la CS Mioveni), Alin Demici (final de împrumut de la Rapid - a ajuns la CS Dinamo), Denis Oncescu (împrumutat la Chiajna), David Țone, Yanis Cune, Cristi Delciu (împrumutați la CS Dinamo), Vlad Stanciu, Alex Stoian (împrumutați la Unirea Alba Iulia), Alex Pop (Concordia), Cristi Ionescu (împrumutat la CS Blejoi)
{{text}}