Opinii   •   editorial

CFR Cluj n-a murit!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  marți, 22 august 2023

Desprinse repede de la 2-0 în derby-ul de pe Cluj Arena grație „dublei” realizate de Ianis Stoica, la cea mai bună evoluție în cariera sa, „șepcile roșii” păreau să aibă meciul în mână. Dezinvolte, presau și ratau. Atât că, spre necazul fanilor lor, entuziaști și majoritari în tribune, îl vor scăpa printre degete!

Oarecum paradoxal, surprinzător, deoarece veteranii Chipciu și Nistor, presupuși a avea experiență și sânge rece, se aflau în tabăra opusă, CFR și-a strâns rândurile și a reușit să câștige după 103 minute și 45 de secunde! 

Corect, au zis unii. Cu șansă, au apreciat alții, depinde de unde a privit fiecare. Altfel, stăpân pe el și pe situație, ajutat de câteva ori și de VAR, Sebastian Colțescu a cam exagerat cu prelungirile. Totuși, la fotbal nu se stă cu cronometrul pe masă.

Nu știu cât a fost vina „studenților” că au ratat copios în startul întâlnirii, ce spectacol e fără ratări?! Sigur a fost însă meritul lui Răzvan Sava, portarul din Gruia, salvator de 3-4 ori. Modest, acesta a spus după meci că a învățat meserie de la italianul Scuffet, vândut recent lui Cagliari. 


Posibil însă, cântărind paradele de luni, ca elevul să-și fi depășit maestrul. Oricum, amintindu-ne că Ianis Stoica are numai 20 de ani, iar Răzvan Sava 21, ar trebui să ne bucurăm și să așteptăm viitorul cu speranță.

Derby-ul a avut două momente cruciale. Primul petrecut în minutul 45+3, în care, înscriind golul 1 la capătul unei faze ce nu anunța nimic, banală, CFR a reintrat practic în joc. Cu alt moral după pauză, mai hotărâtă, mai curajoasă. 

Însuși Chipciu va recunoaște că golul respectiv i-a debusolat pe el și pe coechipieri: „În clipa aceea mi-am dat seama că vom pierde!”. Iată un capitol, cel al încrederii în forțele proprii, la care U trebuie să umble urgent. La moral.

Andrea Mandorlini a „decolat” de fericire FOTO: Raed Krishan

Celălalt moment important s-a legat de schimbarea efectuată de Anton Petrea în minutul 63, când l-a scos pe stoperul Miron (neglijent la golul 1 al „feroviarilor”) ca să-l introducă pe mijlocașul Ioan Filip, cândva campion cu Oțelul. 

A simțit nevoia, va declara Petrea, să întărească linia mediană, pusă din ce în ce mai des în dificultate.

Atât că ideea de a se apăra în 4 oameni, nu în 5 ca până atunci, se va dovedi falimentară. La 5 minute după intrarea lui I. Filip, Ajeti a marcat pentru 3-2, iar CFR și-a netezit drumul spre victorie. N-ar trebui, deși nu-i exclus, ca mișcarea cu pricina să-l coste pe Petrea mai mult decât cele 3 puncte.

Rezumând, U Cluj a rămas aceeași echipă frumoasă și exuberantă. Dar naivă și ușor de dezechilibrat. Boemă. CFR însă, care părea să acuze o reconstrucție anevoioasă și de durată, a păstrat ceva din pragmatismul lui Dan Petrescu, fie el și inestetic, datorită căruia continuă să exploateze prompt orice eroare comisă de adversar.

Impresia generală e, dacă nu mă înșel, că se pripesc cei care apreciază că, slăbită de atâtea plecări, formația din Gruia nu va conta în lupta pentru titlu. Metaforic vorbind, ea n-a murit! Sunt semne că nici nu și-a spus ultimul cuvânt.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.