„Se pare că e prea mult pentru noi să jucăm și în campionat, și în Europa. Anul trecut, am avut trei înfrângeri în total, acum avem deja trei”, a spus Hagi. Ca de obicei, Hagi are dreptate.
Hagi știe fotbal mai mult și mai bine decât jumătate din SuperLigă la un loc. E un fapt. Un alt fapt e că Farul a obosit și nici măcar n-a venit toamna (și nici nu se pot amâna toate meciurile echipelor care încă sunt în cupele europene).
Chiar așa: unde e Farul de anul trecut?
Pe Giulești (Giuleștiul rămâne mereu spectaculos), cu un Rapid departe de a fi echipa campioană la care visează suporterii, Farul a fost la ani-lumină de echipa din sezonul trecut, cea care înscria cu o încântătoare lejeritate.
Și nici Sepsi nu reușește să facă un meci bun la fiecare trei zile, drept dovadă și egalul cu Sibiul, meci pe care, fără partida din Europa, probabil că l-ar fi câștigat ușor.
Mâna sus!
"Nu suntem obișnuiți să ținem ritmul din trei în trei zile", a spus și Olaru, de la FCSB, după victoria chinuită cu Poli Iași, "lanterna roșie" a SuperLigii. Și Olaru (care a scăpat uimitor de un cartonaș roșu, pe care l-ar fi meritat din plin în meciul cu moldovenii) are dreptate: fotbaliștii români nu pot ține acest ritm.
E și acesta, printre atâtea altele, unul dintre motivele pentru care pleacă în străinătate la echipe anonime (mâna sus cine își aduce aminte unde s-a transferat Alibec!), iar când ajung miraculos prin Occident au deja în bagaj și biletul de întors.
Probleme grave de sus până jos
Fotbalul românesc are probleme structurale grave, care nu se pot rezolva doar peticind, peticind, peticind. Sigur, Budescu poate fi reinventat. În definitiv, e capabil să marcheze și din parcare, vorba aceea. Iar Hagi poate inventa, an după an după an, fotbaliști de șaptesprezece ani foarte buni pentru nivelul românesc. Dar nivelul românesc e foarte, foarte jos.
Și asta se întâmplă din motivul elementar (și ignorat) pentru care atâtea merg prost în țara românească: lipsă de organizare și haos în sistemul de valori.
Hagi are dreptate și când cere și implicarea sistemului public și a marilor companii private. Nu prea le avem. Dar ce avem?
Unde sunt managerii, unde sunt antrenorii?
Avem conducători capabili să managerieze profesionist cluburi? Și la nivel de SuperLigă îi numeri pe degete. Bază de selecție? Antrenori la nivel de copii și juniori? Competiții?
Păi, fotbaliștii din Generația de aur au fost uriași fiindcă aveau toate acestea (antrenori, competiții) și încă multe altele, printre care o redutabilă absență a tentației nimicului. Ei se puteau concentra doar la fotbal (sau măcar mai mult la fotbal). Erau mai bine pregătiți și, nu mă feresc de cuvinte, mai bine crescuți, educați.
O plasă de siguranță pentru talent
Cu siguranță, erau și mult mai talentați. Dar talentul tot n-ar fi valorat nimic fără acea plasă de siguranță care nu îngăduia talentului să se piardă.
Asta trebuie să reconstruiască România, de jos, de la nivelul mării: avem nevoie de mulți juniori, de multe competiții, de mulți antrenori pricepuți și de o resetare a priorităților în cadrul acestei categorii profesionale – jucătorul de fotbal.
De le-am avea noi pe toate astea, am avea și fotbaliști care și-ar dori performanță, trofee, nu să ciupească un contract și să-și asigure o viață lipsită de griji financiare și atât. Deocamdată nu e cazul.
Epilog
Și publicul se minte că fotbalul românesc mai există (asta fiindcă nu există leac pentru dragoste, iar dragostea de fotbal și un club sau altul, o culoare sau alta, dragostea asta se deprinde în copilărie și e pentru totdeauna).
Suporterii se tot fac și ei că nu văd elefantul din cameră și se ceartă pe fantome, și viața trece, iar presa înregistrează declarațiile auxiliarilor din fenomen și se iluzionează că asta mai are vreo legătură cu vechea și buna gazetărie sportivă.
Și în "fenomen" vin încă banii din păcănele on-line și uite așa campioana României (e rândul FCSB, care tocmai a fost eliminată de fix nimeni din Danemarca) va pierde iar în primul tur preliminar al Champions League și la anul și în vecii vecilor.
{{text}}