Fotbal   •   Liga 2   •   CSA STEAUA

GSP a aflat concluziile Corpului de Control al premierului Ciolacu, după ancheta desfășurată la CSA Steaua

Ciolacu și Argăseală, surprinși pe Arcul de Triumf, la FCSB - Dinamo 2-1

Articol de Marius Mărgărit   —  miercuri, 23 august 2023

CSA Steaua a respectat legea! Acesta ar fi, conform unor surse din cadrul clubului Armatei, concluzia anchetei Corpului de Control al premierului, care a vizat modul de administrare a stadionului și solicitările CSA Steaua în tratativele cu FCSB, pentru a juca în Ghencea. 

Surse din cadrul CSA Steaua susțin că a fost finalizat raportul Corpului de Control al prim-ministrului, solicitat chiar de premierul Marcel Ciolacu, după ce gruparea din Ghencea și FCSB nu ajunseseră la un acord pentru ca echipa din SuperLigă să poată juca pe noua arenă partida cu Dinamo. 

CSA Steaua a respectat legea

Iar concluziile respectivei anchete ar fi că cei de la clubul Armatei au respectat de fiecare dată legea și reglementările interne la toate solicitările de punere la dispoziție a stadionului din partea FCSB. Inclusiv pentru meciul cu Dinamo, când clubul din Berceni nu a putut juca pe „Steaua” din cauză că nu a reușit să îndeplinească condițiile puse de administratorul arenei. 


Ulterior, FCSB a reușit să aducă toate garanțiile și asigurările cerute de CSA Steaua, astfel că a jucat acolo două meciuri. Partida de campionat cu CFR Cluj, câștigată cu 1-0, dar și meciul din turul trei preliminar al Conference League, cu norvegienii de la FC Nordsjaelland (0-0).

Aceleași surse au precizat că investigația Corpului de Control al premierului a vizat doar administrarea stadionului și modul în care au fost purtate tratativele cu FCSB, nu întreaga activitate a clubului.

82.000 de euroa plătit FCSB pentru cele două meciuri disputate în Ghencea: 37.000 de euro pentru partida cu CFR Cluj și 45.000 de euro pentru întâlnirea cu FC Nordsjaelland

VIDEO Erik Lincar: „E o ipocrizie ce se întâmplă la Steaua”


Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.