Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

Hermannstadt l-a vândut pe Karlo Letica » Suma în schimbul căreia s-a făcut mutarea și cine vine în locul croatului

Letica încearcă să-l blocheze pe Jovan Markovic, într-un duel Hermannstadt - CSU Craiova / Sursă foto: Imago Images
Letica încearcă să-l blocheze pe Jovan Markovic, într-un duel Hermannstadt - CSU Craiova / Sursă foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu   —  miercuri, 23 august 2023

Hermannstadt va încasa 300.000 de euro în schimbul portarului Karlo Letica, cedat astăzi elvețienilor de la FC Lausanne. În locul său va fi adus Cătălin Vasile Căbuz, de la CFR Cluj, sub formă de împrumut.

FC Hermannstadt se mai desparte de un jucător de bază. După ce l-au vândut pe Raul Opruț lui Kotrijk, cu 400.000 de euro, sibienii au parafat astăzi transferul portarului Karlo Letica la FC Lausanne. 

Din informațiile Gazetei, elvețienii vor vira în contul clubului o sumă cifrată la 300.000 de euro. În locul croatului va fi adus Cătălin Vasile Căbuz, de la CFR Cluj, sub formă de împrumut. Căbuz a mai apărat în Parcul "Sub Arini" în perioada 2017 - 2019.

Hermannstadt, profit de 300.000 de euro cu Letica


Letica, 26 de ani, a fost adus gratis de Hermannstadt, în octombrie 2022, după ce se despărțise de CFR Cluj. Sub contract până-n 2024, el a apărat constant bine în Liga 1. 

Stagiunea trecută, a bifat 27 de meciuri în SuperLiga şi în Cupa României, iar pe zece dintre acestea a reușit să le încheie fără gol primit. În campionatul în curs, el a fost integralist în toate cele cinci partide disputate de sibieni în campionat.

Karlo Letica era titular incontestabil la Hermannstadt

Letica a câștigat titlul cu CFR Cluj


Letica și-a început cariera în fotbalul mare la Hajduk Split și a mai trecut pe la NK Rudes, FC Bruges, SPAL Ferrara și Sampdoria, înainte de a ajunge la CFR, în octombrie 2021. La formația din Gruia și-a trecut în palmares al doilea titlu de campion (2021/2022) după cel câștigat cu FC Bruges în 2019/2020. El mai are și o Supercupă a Belgiei, luată tot cu FC Bruges, în 2019. 

650.000 de euroeste valoarea de piață a lui Karlo Letica pe transfermarkt.de. În septembrie 2018 era cotat la 3 milioane de euro

VIDEO Noul stadion de la Sibiu, filmat din dronă

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.