Sporturi   •   Atletism   •   CAMPIONATE MONDIALE

Cerere în căsătorie la finiș + alte 3 momente memorabile la Mondialele de la Budapesta

Hana Burzalova cerută în căsătorie de Dominik Cerny Foto Imago

Articol de Luminița Paul   —  joi, 24 august 2023

Campionate Mondiale cu medalii împărțite, cereri în căsătorie, titluri păstrate, reveniri și premiere - toate s-au întâmplat în aceste zile la Budapesta

Americanca Katie Moon și australianca Nina Kennedy, 26 de ani, au decis să împartă medalia de aur la săritura cu prăjina, după finala superbă disputată miercuri seară, una întinsă de două ore și 10 minute. 

Ambele au trecut peste ștacheta înălțată la 4,90 metri, apoi au ratat toate cele trei încercări la 4,95 m. În loc să recurgă la o săritură de departajare, au convenit să împartă victoria mondială. Așa cum făcuseră la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 qatarezul Mutaz Barshim și italianul Gianmarco Tamberi la înălțime.

„Sunt mulțumită”, a spus Moon, campioană și anul trecut, la Eugene. „Când a devenit clar că doar eu și Nina mai rămăseserăm în concurs, a început show-ul. Cred că ne-am motivat una pe alta. A fost obositor, dar a meritat efortul. Sper că toată lumea a savurat finala. Noi așa am făcut”, a adăugat ea.


„Simțeam că tot stadionul urmărea fiecare săritură”, a observat și Kennedy, medaliata cu bronz din 2022. „Au fost alături de noi în această seară, ceva incredibil...”, a conchis atleta de la Antipozi.

Nina Kennedy (stânga) și Katie Moon Foto Imago

„Am și asta în cutia mea cu instrumente”

Karsten Warholm, 27 de ani, și-a recuperat supremația mondială, după ce la precedenta ediție a Campionatelor Mondiale sosise abia al șaptelea în finala de 400 metri garduri. 


A existat și o explicație pentru evoluția mai palidă a norvegianului: o accidentare la mușchii ischiotibiali. El triumfase în 2017 și 2019 la CM, iar miercuri seară a făcut-o din nou, devenind primul atlet din istorie cu trei titluri mondiale în această probă.

Înaintea lui, marele campion american Edwin Moses câștigase de două ori, la fel ca alți specialiști, dominicanul Felix Sanchez și alt american, Kerron Clement.

Nordicul și-a surprins adversarii cu schimbarea de tactică. „Știu că nimeni nu aleargă mai repede decât mine prima parte. Iar dacă o face, are probleme la final”, a analizat Warholm. „Acum însă, am vrut să fiu un pic meschin și să aștept. Apoi am atacat finișul, lumea crede că nu pot, însă am și asta în cutia mea cu instrumente”.

Cursa de aur a lui Karsten Warholm

Emoții ca un curent electric

Prima campioană mondială din Republica Dominicană se numește Marileidy Paulino, cea care s-a impus în finala de 400 m de miercuri. Ea a făcut un pas în plus față de ediția trecută și față de Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde se oprise la argint. De data aceasta, a triumfat, stabilind și un record național cu 48,76 secunde. 

„Multe emoții m-au străbătut, ca un curent electric. Pare incredibil, dar m-am pregătit mult timp, am muncit din greu pentru a ajunge aici. Medalia de aur era visul meu, știam că am talentul să-l transform în realitate”, a spus sportiva în vârstă de 26 de ani.

Finala câștigată de Marileidy Paulino

Cerere în căsătorie la finiș

Hana Burzalova nu a urcat pe podium, a încheiat a 28-a cursa de 35 de km marș desfășurată joi dimineață, însă ceea ce a așteptat-o la linia de sosire a devenit un moment memorabil în viața slovacei. 

Compatriotul ei, Dominik Cerny, clasat al 19-lea în proba similară masculină, s-a lăsat pe un genunchi, întinzându-i inelul de logodnă în timp ce atleta se apropia de linia de finiș. Uimită, Hana a spus însă prompt „Da” la cererea în căsătorie, episodul încheindu-se cu o îmbrățișare în aplauzele publicului.

Hana Burzalova și Dominik Cerny, fericiți Foto Imago

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.