Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - PETROLUL

Dinamo, atacată de Petrolul cu vechi cunoștințe! » Principalele pericole pentru „haita” lui Ovidiu Burcă

Christian Irobiso (stânga) și Gicu Grozav (Dinamo), principalele amenințări pentru poarta lui Dinamo: Foto: Facebook @ FC Petrolul Ploiești

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 25 august 2023

Dinamo - Petrolul se joacă sâmbătă seară, în etapa #7 din Superliga, de la ora 21:45, pe stadionul „Arcul de Triumf”. Meciul se va disputa cu spectatori, clubul alb-roșu a evitat o sancțiune majoră din partea Comisiei de Disciplină a FRF, gazdele sunt încrezătoare că ar putea fi sold out.

  • Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1

Două echipe în formă în ultimele trei etape: Petrolul - 9 puncte, Dinamo - 7 puncte

Aproximativ 400 de ultrași ai Petrolului vor face deplasarea în Capitală pentru acest meci al orgoliilor, va fi un duel aprig și spectaculos în tribune. „Găzarii” vin după o serie de trei victorii consecutive, cu Farul, la Rapid și cu FCU Craiova, care au dus echipa până pe podium!


Și „câinii” și-au revenit după un start anevoios, după trei eșecuri la rând, au obținut 7 puncte în ultimele trei runde, egal cu U Cluj, victorii cu FC Botoșani și cu FC Voluntari.

Dinamoviștii vor revedea figuri cunoscute în tabăra „lupilor”. Sâmbătă seară, aceștia vor fi adversari. De la Florin Pîrvu, antrenorul galben-albaștrilor, la fotbaliștii Mihai Eșanu, Gicu Grozav, Sergiu Hanca și Christian Irobiso. 

Fiecare dintre aceștia au fost la un moment dat în tricoul alb-roșu, chiar au reprezentant ceva pentru suflarea dinamovistă.

Florin Pîrvu, Mihai Eșanu sau Gicu Grozav au trecut prin toate în perioada petrecută în „Ștefan cel Mare”


Florin Pîrvu (48 de ani), antrenorul Petrolului, a fost campion cu Dinamo, în 2002, a câștigat și Cupa României un an mai târziu, ca fotbalist al „câinilor” a bifat și 2 prezențe la prima reprezentativă ca jucător al roș-albilor. A adunat 39 de meciuri și 1 gol pentru gruparea din „Ștefan cel Mare”.

Mihai Eșanu (25 de ani), goalkepper-ul de rezervă al Petrolului, a fost crescut de Dinamo, a „contribuit” la evitarea retrogradării echipei în 2021, apoi a avut un sezon de coșmar în ediția 2021/2022, încheiată cu prestația din dubla de la baraj cu U Cluj (0-2, 1-1). 

Mihai Eșanu, pe vremea când juca la Dinamo

A adunat 46 de meciuri la Dinamo în care a primit 62 de goluri, în 13 meciuri a menținut neatinse buturile porții sale. Este portarul de rezervă al petroliștilor, acolo unde titular este Lukas Zima.

Sergiu Hanca (31 de ani), titular incontestabil la Petrolul, nu și-a ascuns niciodată simpatiile dinamoviste. Au fost tatonări și la începutul verii să revină în alb-roșu, doar că în acel moment Dinamo avea interdicție la transferuri. Hanca a fost și căpitanul „câinilor”, iar Dinamo l-a propulsat până la echipa națională, unde a adunat 7 prezențe. 

Hanca a fost foarte iubit de către suporterii roș-albilor, apoi, o parte dintre ei l-au contrat vehement pe fostul lider al echipei. A plecat în ianuarie 2019 de la Dinamo la KS Cracovia, pe o sumă modică, 60.000 de euro.

Sergiu Hanca, în tricoul lui Dinamo

112meciuri a adunat Hanca pentru Dinamo, 20 de goluri și 22 de assist-uri

Pericolul iminent vine de la doi foști „câini” în atacul Petrolului!

Gicu Grozav (32 de ani) a jucat în două perioade la Dinamo. A avut momente de strălucire, dar s-a despărțit nu într-o situație confortabilă de „câini” în noiembrie 2018. 

Gicu Grozav, în tricoul lui Dinamo

Va fi unul dintre adversarii de temut sâmbătă seară pentru roș-albi, până acum a marcat de două ori în șase etape pentru „lupi”, mai având și un assist. A adunat 4 goluri în 17 etape în tricoul „câinilor roșii”.

Christian Irobiso (30 de ani) a adunat două luni la Dinamo, sosind în martie 2022, imediat după descompunerea celor de la Gaz Metan. „Câinii” nu uită nici acum cum Irobiso a lovit transversala pe Cluj Arena la 0-1 cu U Cluj

3goluri în 8 meciuri are nigerianul pentru Dinamo în primăvara 2022

Imediat, s-a făcut 0-2, după golul lui Boiciuc, iar în retur Eșanu a luat un gol incredibil de la Tescan, avea să se termine 1-1 în Ștefan cel Mare. Iar Dinamo a ajuns pentru un sezon în "B". Irobiso va fi principalul pericol sâmbătă pentru roș-albi, are 3 goluri în 4 meciuri pentru Petrolul!

Christian Irobiso

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.