Atletism

Bianca Ghelber, locul 7 în finala mondială de aruncare a ciocanului » A reușit 73,70 metri din a cincea tentativă

Bianca Ghelber în finala de la Budapesta Foto Guliver/GettyImages

Articol de Luminița Paul  —  joi, 24 august 2023

Bianca Ghelber s-a clasat pe locul 7 în finala de aruncare a ciocanului la Campionatele Mondiale de la Budapesta, cu un rezultat de 73,70 metri. La CM de anul trecut ea încheia pe 6, dar cu 72,26 m

Românca a început cu emoții finala, depășind primele două aruncări. Mai avea doar o oportunitate pentru a continua în ultimul act și s-a concentrat foarte bine sub presiune.

O încercare de 73,58 metri a propulsat-o la momentul respectiv până pe locul 6, dar, mai important, și-a obținut astfel șansa de a mai efectua alte trei aruncări.

Bianca Ghelber, mai bine din a cincea tentativă

Între timp, bătălia la vârf se dădea între Camryn Rogers din Canada, cu un impunător 77,22 metri din prima tentativă, și americancele Janee' Kassanavoid, 76,36 m din a treia, și DeAnna Price, 75,41 m din a cincea.

Bianca a prins și a patra încercare, 72,35 m, dar între timp alunecase în poziția a 7-a. La următoarea aruncare a pus ceva în plus. A simțit că va fi un zbor bun al bilei de fier, pe care a însoțit-o cu un strigăt, parcă pentru a o face să ajungă cât mai departe. 

Și așa a fost, 73,70 m, insuficient însă pentru a bate reperul cel mai bun al italiencei Sara Fantini, 73,85 m, rezultatul de vârf al acesteia din sezonul 2023.

La ultima șansă de a lansa ciocanul, Ghelber a reușit 72,46 m. Au fost patru aruncări consecutive valabile, într-un interval de 1,35 metri și o poziționare finală pe locul al șaptelea.

Un loc mai jos, dar aruncare superioară

Anul trecut, la Mondialele găzduite de Eugene, românca încheia finala pe locul 6, cu cel mai valoros rezultat măsurat la 72,26 m. În 2023 a aruncat mai bine, dar concurența a fost mai aprigă.

74,18 metrieste cel mai bun rezultat al carierei pentru Bianca Ghelber, reușit în 2021

Tot în 2022, Bianca Ghelber reușea cea mai strălucitoare performanță a carierei la senioare: titlul european cucerit în întrecerea de la Munchen, cu 72,72 m. 

Vreau să câștig o medalie la Campionatele Mondiale de anul viitor, de la Budapesta", spunea ea atunci. N-a fost să fie, însă, la 33 de ani, atleta antrenată de Mihaela Melinte și Mirela Țermure privește de acum spre Jocurile olimpice de la Paris 2024.

În proba de aruncare a ciocanului de la Mondialele din Budapesta, a rămas neschimbată ordinea stabilită după primele cinci încercări: aur pentru Camryn Rogers, 77,22 m, argint Janee' Kassanavoid, 76,36 m, și bronz DeAnna Price, 75,41 m.

România a obținut o medalie la ediția actuală a CM, bronzul de la săritura în lungime reușit de Alina Rotaru-Kottmann, cu 6,88 m, prima distincție mondială tricoloră după o pauză de 14 ani.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.