Liga 1

Poli Iași - Sepsi se amână! » Ce se întâmplă cu Farul - CSU Craiova

Partida dintre Poli Iași și Sepsi, din runda cu numărul 7 din Superliga, programată inițial duminică, 27 august, de la ora 13:00, va fi amânată. Decizia vine în ajutorul lui Sepsi, care joi joacă returul cu Bodo/Glimt, din play-off-ul Conference League.

Articol de Vlad Nedelea, Vlad Roșu  —  vineri, 25 august 2023

Partida dintre Poli Iași și Sepsi, din runda cu numărul 7 din Superliga, programată inițial duminică, 27 august, de la ora 13:00, va fi amânată. Decizia vine în ajutorul lui Sepsi, care joi, pe 31 august, joacă returul cu Bodo/Glimt, din play-off-ul Conference League.

Update, ora 14:02: Mihai Rotaru, pentru GSP: „Farul Constanța nu și-a dorit cu adevărat amânarea meciului”

Într-o reacție avută pentru GSP, Mihai Rotaru, patronul CS Universității Craiova, a transmis următoarele. 

„Din punctul meu de vedere, Farul Constanța nu și-a dorit cu adevărat amânarea meciului. Sau mai degrabă cei de acolo au oscilat în luarea unei decizii, ceea ce ne-a făcut mai ușoară decizia. 

Duminică, după disputarea primei manșe cu estonienii și câștigată de Farul cu 3-0, personal l-am sunat pe Gică Popescu să-l întreb dacă doresc sa amânăm meciul pentru a ne putea face si noi programul. 

Mi-a spus ca încă nu s-au gândit așa departe și că mă vor suna după meciul retur. Miercuri, după meci, nu a sunat nimeni, joi toată ziua nu ne-a contactat nimeni, vineri dimineață nu ne-au sunat. 

Abia vineri după-amiază am primit un telefon. De aici trageți și dumneavoastră concluzia dacă Farul și-a dorit amânarea meciului sau mai degrabă nu”. 

Update, ora 13:38: Poli Iași - Sepsi, reprogramat pentru 19 octombrie

LPF a emis un comunicat de presă în care confirmă faptul că Poli Iași - Sepsi a fost amânat și reprogramat pentru data de 19 octombrie, indicând articolul 12 din ROAF, conform căruia un meci poate fi reprogramat numai cu minim 5 zile înainte ca acesta să se dispute. De asemenea, reprezentanții LPF anunță că Farul - CS Universitatea Craiova se dispută duminică, 27 august, la data stabilită inițial. 

Liga Profesionistă de Fotbal, în virtutea articolului 12 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), privind "Reprogramarea unui joc oficial", a hotărât, prin decizia Departamentului de Competiții, amânarea meciului Poli Iași - SEPSI OSK Sfântu Gheorghe, programat inițial să se dispute duminică 27 august 2023, și reprogramarea sa pentru data de 19 octombrie 2023.
Meciul dintre Farul Constanța și Universitatea Craiova se va disputa duminică, 27 august, de la ora 21.30, așa cum s-a stabilit inițial.

-comunicat LPF

Știrea inițială: Poli Iași - Sepsi se amână

Sursele Gazetei Sporturilor susțin că Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost cel care a luat decizia de a amâna partida din Copou, după o discuție avută cu Liviu Ciobotariu (52 de ani), antrenorul celor de la Sepsi. 

Decizia șefului LPF a fost luată și după ce acesta a auzit ceea ce a declarat, joi seară, Attila Hadnagy, directorul general al lui Sepsi. Oficialul ardelenilor se plângea că nu au găsit cazare la Iași, fiind nevoiți să petreacă noaptea de înaintea partidei la Roman. 

„Am găsit un motel la Roman, la 90 de km de Iași. Să joci fotbal la ora 13:00 și după să ai returul ăsta lung în Norvegia...”, a precizat Hadnagy, în exclusivitate pentru GSP.

Poli Iași și-a dat acordul să se amâne meciul cu Sepsi

Iar cei de la Poli Iași au fost și ei de acord cu decizia Ligii Profesioniste de Fotbal, dorind să o ajute pe Sepsi în drumul spre grupele Conference League. 

Contactat de GSP, Attila Hadnagy, directorul general al lui Sepsi, a precizat: „Nu e oficial, dar probabil că în scurt timp se va rezolva”. 

Farul - CS Universitatea Craiova NU se amână

Cu totul altfel stau lucrurile în cazul partidei dintre Farul și CS Universitatea Craiova, programată duminică, de la ora 21:30, la Ovidiu

Într-o reacție pentru GSP, Mihai Rotaru, finanțatorul grupării din Bănie, a susținut că meciul se va disputa: „Nu e cazul să se amâne! E nevoie de acordul ambelor cluburi, lucru care se întâmplă în cazul meciului de la Iași. Noi ne-am opus”. 

Astfel, Mihai Rotaru rămâne ferm pe poziții. Acesta explica în urmă cu o săptămână pentru GSP motivele pentru care oltenii nu sunt de acord cu amânarea. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.