De acord, gestul lui Luis Rubiales e departe de normalitate, dar ceea ce i-a urmat e normal?
Inițial, pupăturii aplicate de președindele Federației spaniole pe buzele unei jucătoare proaspăt campioane mondiale i-am dat aceeași atenție ca și întregii competiții disputate la Antipozi. Adică niciuna.
Cu tot riscul pe care-l presupune afirmația (a făcut-o și Traian Ungureanu, în Gazeta de ieri), fotbalul feminin mi se pare (îmi permit să folosesc persoana întâi atunci când emit opinii personale, fie ele și riscante) un instrument de propagandă care, crezând că ne vorbește despre egalitarism, de fapt ne lasă să înțelegem ceea ce pricepuserăm demult: că noi, bărbații, nu putem fi mai buni ca femeile în niciun domeniu. Nici măcar în fotbal.
Sărutul înseamnă altceva
Dar să revenim la acea pupătură de la Antipozi și la reverberațiile ei planetare. Pe podiumul de premiere, buzele lui Luis Rubiales, președintele federației iberice, le-au atins pentru o clipă pe ale jucătoarei Jennifer Hermoso, iar mapamondul a început să vorbească frenetic despre un sărut aplicat (sau smuls) fără consimțământul fetei.
Dacă acela a fost sărut, atunci în Casablanca, între Humphrey Bogart și Ingrid Bergman, ce s-a întâmplat? Ce-i drept, gestul lui Rubiales a fost destul de greu de împiedicat de către domnișoara fotbalistă, pentru că atunci când cineva îți pune o medalie sau un lanț, sau altceva, la gât, îți ia capul în mâini și e cam greu să ai reacție.
Și-a afectat mai mult propria imagine
Ieșim din zona fiziologiei pupăturii propriu-zise și intrăm pe teritoriul unei anumite, să-i spunem, libidinoșenii. Pentru că așa poate fi considerat un bărbat care pupă pe buze o femeie, fără ca aceasta să aibă chef de așa ceva. Acest lucru s-a întâmplat și dacă e ca în sarcina lui Rubiales să se încarce vreo vinovăție, atunci despre asta poate fi vorba.
Dar a fi libidinos nu e egal cu a contraveni moralei corporatiste și cu a trebui să demisionezi. Când ești libdinos, îți afectezi mai întâi propria imagine, celelalte consecințe vin mai târziu.
Reacții în crescendo
Cumva iritant este ce s-a petrecut după momentul pupăturii. Mai întâi, inocenta Jennifer a spus doar că nu i-a plăcut, dar că asemenea lucruri se mai întâmplă uneori în momentele de euforie.
Apoi, reacțiile ei au fost într-un amețitor crescendo, de la dezaprobare până la impenetrabilitate la scuzele repetate ale "făptuitorului" și, în final, solicitarea supremă, cea a demisiei lui Rubiales din fruntea Federației spaniole. Vă dați seama cum ar suna titlurile?
Președintele proaspăt campion mondial dat afară pentru un "besso" aplicat unei proaspete campioane mondiale!!! Cu semn de exclamare atât la începutul propoziției, cât și la final, cel de la început fiind cu capul în jos, după regulile limbii spaniole.
Succesul propagandei
Și, dacă se va întâmpla asta, aparatul de propagandă va mai putea raporta un succes. Dacă ar fi fost o finală normală, fără acea pupătură de pe podium, fila de istorie a fotbalului feminin ar fi fost întoarsă rapid, iar planeta ar fi rămas doar cu fiorii competiționali, câți vor fi fost.
Așa însă, pupătura lui Rubiales pe buzele lui Jennifer atrage atenția asupra fotbalului feminin mai mult decât o sută de șuturi la poartă expediate de grațioasele practicante ale disciplinei.
Bruta și martira
Mesajul subliminal al întregii povești e acela că omenirea trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că pe planetă există fotbal feminin, la care se cade să te uiți, ca să nu poți fi acuzat de discriminare și de sexism, că Rubiales e o brută perversă și libidinoasă, iar Jennifer e o măicuță carmelită care a suportat acest martiriu (de campioană mondială!) pentru binele omenirii și trebuie sanctificată. Iar Rubiales, nu doar dat afară, ci și ars pe rug, cum o cer valorile egalitarismului planetar.
{{text}}