International   •   Conference League   •   Dinamo Kiev - Beșiktaș 2-3

Mircea Lucescu e pus la zid pentru afirmațiile de la finalul meciului cu Beșiktaș: „Un derapaj enorm!”

+10 Foto
Mircea Lucescu

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 25 august 2023

La conferința de presă, antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a afirmat că echipa lui a jucat nu a jucat împotriva lui Beșiktaș, „ci împotriva unei selecționate africane”. Ceea ce i-a adus critici în Franța și în Turcia, iar unul dintre jucătorii africani ai lui Beșiktaș, Masuaku, a comentat: „Deci trece și această afirmație, nu este nicio problemă?”.

Frustrat după eșecul lui Dinamo Kiev în fața lui Beșiktaș, 2-3 în Giulești, joi seară, Mircea Lucescu a criticat arbitrajul, dar a făcut și o afirmație care i-a atras numeroase critici.

Mircea Lucescu: „Am jucat împotriva unei selecționate africane”

„N-am jucat împotriva lui Beșiktaș, ci împotriva unei selecționate africane! Au jucători din Congo, Gambia, Ghana, Angola! E foarte greu când ai 11 jucători crescuți în același club să te pui cu ei. Au multă experiență. Dar în condițiile astea sunt mulțumit de echipă. Au profitat de lipsa de experiență a jucătorilor noștri și au marcat goluri. Sunt o echipă bună. Au făcut transferuri care îi pot ajuta atât în Europa, cât și în campionat”, a comentat antrenorul lui Dinamo la final.


RMC: „Lucescu a făcut remarci controversate”

Declarația sa a fost preluată și-n Franța, iar postul RMC a catalogat-o drept „un derapaj enorm al lui Mircea Lucescu. A făcut remarci controversate, numind-o pe Beşiktaş «o echipă națională a Africii». Printre jucătorii lui Beșiktas vizați de Lucescu se numără cu siguranță Daniel Amartey, Omar Colley, Arthur Masuaku și Jackson Muleka, toți titularizați de antrenorul Senol Gunes”.

+10 Foto
Foto: Raed Krishan (GSP)

Masuaku a reacționat: „Deci trece și această afirmație, nu este nicio problemă?”


Pe „X”, fostul Twitter, Masuaku a și reacționat: „Deci trece și această afirmație, nu este nicio problemă?”. RMC remarcă, totodată, că Lucescu a început cu 11 jucători născuți în Ucraina, dar pe parcurs i-a introdus pe Diallo și pe Benito, primul senegalez, celălalt nigerian.

Și în Turcia, unde le-a antrenat pe Galatasaray (2000 - 2002) și Beșiktaș (2002 - 2004), pentru ca apoi să stea pe banca naționalei Semilunei (2017 - 2019), comentariile lui „Luce” au făcut valuri. Site-ul spor.haber7 le consideră drept „indecente”, CNN Turk, drept „afirmații controversate”.

Cotidianul turc Yenicag: „Lucescu s-a rătăcit. I-a înnebunit pe fanii alb-negrilor”

La rându-i, cotidianul Yenicag a titrat: „Când a pierdut cu Beşiktaş, Lucescu s-a rătăcit. A început să numere toate țările africane cu furie. Experimentatul antrenor al lui Dinamo Kiev a comparat Beşiktaşul cu Naţionala Africii și i-a înnebunit pe fanii alb-negrilor”. 

Citește și alte știri despre stranieri: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.